- Controalele au avut loc la doi operatori economici care derulează activități, la Târgșoru Vechi.
Ordinul prefectului Daniel Nicodim vizează operatorii economici care derulează activități de extragere și prelucrare a agregatelor minerale, respectiv stațiile de beton și asfalt. Verificările au fost derulate de o comisie mixtă coordonată de subprefectul Mircea Tănase.
„Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Prahova a aplicat o sancțiune contravențională, amendă în cuantum de 50.000 lei, întrucât agentul economic nu a notificat autoritatea de reglementare privind depozitarea în perimetrul exploatării autorizate - exploatare agregate minerale în terasă cu redarea terenului prin taluzare, copertare parțială și nivelare - de cantități semnificative de materiale pentru amestecuri bituminoase utilizate pentru construcția șoselelor s.a.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ICJ Prahova a aplicat două amenzi în valoare de 10.000 lei fiecare, pentru nerespectarea obligației de a încărca vehiculele folosite pentru transportul bunurilor divizibile, astfel încât masa totală a vehiculului să nu depășească masa totală maximă admisă în circulație, corespunzătoare sectorului de drum public la care este amenajat accesul de la punctul de încărcare”, a precizat Prefectura Prahova.
Citiți și: Traficul greu, verificat la Poienarii Burchii. Prefectul Daniel Nicodim a dispus controale pe DJ 101A și DJ 101E
La cele două firme încă sunt în derulare verificări. Controlul este continuat de către reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană