Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

prefectul judetului Prahova, Daniel Nicodim, centru medical, comuna Dumbrava, sat Ciupelnita,
Categorie: Administraţie

• Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a participat luni, 1 septembrie, la inaugurarea centrului medical din comuna Dumbrava, satul Ciupelnița.
• „Amenajarea unui loc civilizat, unde cetățenii pot primi servicii de asistență medicală în condiții civilizate reprezintă un exemplu de normalitate”, a declarat acesta.

Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a fost prezent la inaugurarea unui nou centru medical, atât de necesar comunității din satul Ciupelnița al comunei Dumbrava.

„Comuna Dumbrava are un centru medical nou într-unul dintre satele care compun această frumoasă localitate din județul Prahova.
Am participat la deschiderea acestui dispensar alături de primarul comunei, domnul Marian Apostol, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova și de doamna Alina Enache, medicul care își va desfășura activitatea în cadrul noului dispensar.
Nu este doar o simplă inaugurare de centru medical care va deservi peste 2000 de oameni din zonă. Amenajarea unui loc civilizat, unde cetățenii pot primi servicii de asistență medicală în condiții civilizate reprezintă un exemplu de normalitate pe care sper să îl urmeze cât mai multe administrații locale. Felicitări și spor la treabă tuturor!”, a postat prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, pe pagina sa oficială de Facebook.

intampinare de catre primar

inaugurare centru medical 1

inaugurare centru medical 2

Foto: Daniel Nicodim/Facebook

CITEȘTE ȘI: Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim: „Un argint mondial este un pas uriaș spre marea performanță, dar și o poveste despre curaj și disciplină!”

Back To Top