Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Săptămâna trecută, doi consilieri locali din partea Partidului Mișcarea Noi, Ploieștenii, formațiune care îl susține pe primarul Mihai Polițeanu, au fost revocați din AGA SGU și Hale și Piețe.
  • Vineri, a urmat și consilierul Mihai Tonsciuc, scos din AGA Transport Călători Expres, fără nicio explicație.

Deși în spațiul public se vorbește despre un acord de colaborare între principalele partide din Consiliul Local Ploiești, situația din plen arată contrariul. Reprezentanții Mișcării Noi Ploieștenii au fost eliminați pe rând din toate adunările generale ale societăților subordonate municipalității.

„Vreau să-mi exprim dezamăgirea că se insistă cu acest proiect, după ce membrii Mișcării Noi, Ploieștenii, au fost eliminați din alte două adunări generale. Este contrar a tot ceea ce s-a discutat la întâlnirea de la Consiliul Județean. Sunt trei hotărâri aruncate pe masă de domnul Valentin Marcu fără a fi discutate înainte. Dacă se va vota, niciun membru de la Mișcarea Noi Ploieștenii nu va mai face parte din nicio AGA, în timp ce PNL are reprezentanți peste tot. Este foarte multă rea-credință și sunt dezamăgit. Și mai este ceva: TCE este într-o situație catastrofală. S-a eșuat ani de zile cu Termo și cu TCE. Cred că e timpul să schimbăm oamenii și decidenții”, a declarat primarul Mihai Polițeanu în ședința Consiliului Local.

În ciuda apelului său, consilierii PSD, PNL, USR și AUR au votat pentru revocarea lui Mihai Tonsciuc și numirea consilierului PNL Florin Ioniță în AGA TCE.

„Se plâng că nu e suficient”

Reacțiile nu au întârziat. Administratorul public al municipiului, Sorin Dumitrașcu, a scris pe rețelele de socializare: „Schimbatul din funcție, un tânăr consilier. Sinecuriștii, șefi de firme locale numiți politic. Acționarul, Municipiul Ploiești. Baronii, îi știți. Unii trag sfori din spate, pe ceilalți îi vedeți. Aceiași care au băgat și firmele locale și Municipiul în datorii și țara toată-n faliment. Da. Ăia pe care-i tot iertăm de 35 de ani. Controlează tot și se plâng că nu e suficient.”

Citește și Pacea de la Ploiești a durat doar trei zile. Consilierii care îl susțin pe primarul Mihai Polițeanu, îndepărtați din AGA SGU și Hale și Piețe

Back To Top