Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

casele din mediul rural fara autorizatie
Categorie: Administraţie

  • Casele din mediul rural vor putea fi construite fără autorizație, conform noului Cod al urbanismului.

  • Ministrul Dezvoltării a detaliat condițiile în care proprietarii vor putea beneficia de această facilitate.

Casele unifamiliale de până la 150 de metri pătrați din zonele rurale, precum și anexele de dimensiuni mai mici, vor putea fi ridicate fără autorizație de construire. Potrivit ministrului, va fi nevoie doar de notificarea prealabilă a Primăriei.

În acest Cod al Urbanismului sunt niște mecanisme de simplificare pe partea de executare a acestor investiții. Sunt câteva simplificări legate de procedura care trebuie parcursă pentru aceste tipuri de investiții. La bucătării de vară, garaje sau anexe care nu depășesc 20 de metri pătrați se păstrează necesitatea existenței unui proiect, dar procedura va fi simplificată, în sensul că nu mai este nevoie de o autorizaţie de construcţie”, a explicat Cseke Attila, la Sebeș, cu prilejul inaugurării unei creșe.

Citiți și: EXPLOZIE RAHOVA. Blocul trebuie demolat. Experții spun că nu mai poate fi locuit, iar lucrările de consolidare ar fi riscante, scumpe și ar dura prea mult

Autoritățile locale vor fi notificate de proprietar și vor avea la dispoziție 15 zile pentru a răspunde dacă respectiva construcție necesită autorizație. În cazul în care nu va fi transmis un răspuns din partea administrației locale, în termenul prevăzut de lege, beneficiarul poate începe lucrarea. „Nu mai vorbim de hățișul de documente de până acum. Acest lucru este valabil și pentru comunitățile locale, specific acest lucru, comunitățile rurale, pentru case de locuit până la 150 metri pătrați, unifamiliale pentru locuința proprie, nu pentru vânzare, pe un singur nivel, fără supraetajări, pe baza unui proiect depus la primărie. Dacă primăria consideră că lucrarea poate merge mai departe, atunci se poate începe investiția. Este un model pe care îl preluăm din alte părți, fără a elimina un anumit control al comunității locale”, a explicat Cseke Attila, potrivit Alba24.

Proiectul noului Cod al Urbanismului se află în prezent în dezbatere, la Camera Deputaților.

 

Back To Top