- Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a criticat Primăria Ploiești, acuzând blocaje care împiedică punerea în funcțiune a echipamentelor medicale deja achiziționate pentru Spitalul de Pediatrie.
- Oficialul propune relocarea unității, inclusiv în Spitalul CFR, pentru a evita încă 4-5 ani de așteptare până la construirea unei noi clădiri.
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a efectuat sâmbătă o vizită operativă la mai multe unități spitalicești din Prahova, în urma căreia a susținut o conferință de presă. Ministrul a criticat Primăria Ploiești pentru întârzierile care împiedică utilizarea aparaturii deja achiziționate cu fonduri importante de la Ministerul Sănătății. „Sunt puțin dezamăgit de timpul lung de reacție al Primăriei Ploiești. Am finalizat și am investit de la Ministerul Sănătății bani grei în Spitalul de Pediatrie din Ploiești. Echipamentele nu pot fi folosite nici astăzi, pentru că Primăria nu este în stare să instaleze un transformator electric în curtea spitalului. Dacă nu poate, domnule președinte Nanu, vă rog să o faceți ca să putem folosi aparatura”, a declarat Rogobete.
Ministrul a subliniat că actualul sediu nu mai poate susține un act medical modern. „Este mai mult decât evident că Spitalul de Pediatrie din Ploiești are o nouă casă. Deși echipa este performantă, deși lucrurile se întâmplă corespunzător, este nevoie de o nouă clădire în care să fie relocat pentru ca activitatea să se desfășoare așa cum trebuie”, a afirmat ministrul.
În acest context, Rogobete a prezentat două variante concrete de relocare a activității. Prima opțiune este mutarea Pediatriei în viitorul Spital CFR, după preluare și reabilitare, un proces care ar putea fi finalizat într-un an. A doua variantă vizează relocarea într-un alt spațiu disponibil în Ploiești, astfel încât pacienții și personalul medical să beneficieze de condiții decente. „Îmi doresc să mutăm într-un an, maxim doi, Pediatria de acolo. Oamenii sunt performanți, dar spațiul nu-i ajută. Nu aș sta 4-5 ani, până la construirea noii clădiri pentru Spitalul Județean. E prea mult”, a subliniat ministrul Sănătății.
„Am discutat cu domnul primar și avem în vedere mai multe variante. În funcție de cum vor evolua, ne vom orienta către cea mai bună dintre ele. Mai era o discuție cu clădirea IPCUP, este o altă clădire pe care o putem reabilita într-un termen foarte scurt. Având în vedere că până la acest moment Spitalul CFR nu a fost preluat, imediat vom pleca la drum pe cele două direcții, iar în funcție de care se va finaliza prima ne vom concentra să găsim o casă nouă pentru Pediatrie”, a explicat președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu.
Citește și Prima reacție publică a reprezentanților clinicii stomatologice unde a murit o fetiță de 2 ani
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană