- Consiliul Local Ploiești are pe ordinea de zi a ședinței de joi, din nou, proiectul de aprobare a regulamentului pentru închirierea locurilor de parcare din cartiere.
- Acesta a mai fost discutat în două rânduri, anul trecut, însă nu a trecut la vot.
Update - Proiectul privind închirierea locurilor în parcările rezidențiale a fost respins, adunând doar 12 voturi „pentru” față de minimul necesar, de 14 voturi.
_________________________________________
Știrea inițială
Tarifele pentru utilizarea locurilor din parcările rezidențiale, propuse prin acest proiect, sunt:
- 500 lei pe an - pentru Zona A
- 400 lei pe an - pentru Zona B
- 300 lei pe an - pentru Zona C
- 200 lei pe an - pentru Zona D
Una dintre condiții este ca solicitantul să nu figureze, la data cererii, cu debite restante la bugetul local al Municipiului Ploieşti.
„În parcările de reşedinţă şi de domiciliu, atribuirea locurilor de parcare se realizează după cum urmează:
- se atribuie câte un loc de parcare pentru fiecare unitate locativa la domiciliu /reşedinţa solicitantului, cu excepția persoanelor fizice care dețin locuri de parcare/garaje în proprietate sau folosință, în ordinea cronologică a depunerii cererilor, la tariful de bază,
- în situațiile în care numărul de solicitări depăşeşte numărul de locuri amenajate conform art.2, alin.(6) şi alin.(7) în parcarea de reşedinţă şi de domiciliu se atribuie câte un loc de parcare pentru fiecare unitate locativă, în limita locurilor disponibile, în ordinea cronologică a depunerii cererilor, la tariful de bază. Solicitanții care nu au primit locuri în parcarea de reşedinţă şi de domiciliu aferentă acestora pot utiliza gratuit locurile de parcare existente pe trotuarele, căile de circulație și amenajările cu dale înierbate adiacente până la îndeplinirea procedurii de atribuire a locurilor de parcare şi pe aceste zone.
- în cazul în care numărul de solicitanți este mai mic decât numărųl de locuri de parcare amenajate, se pot atribui locuri de parcare şi pentru solicitanții din imobilele apropiate care nu au primit locuri în parcarea de reşedinţă şi de domiciliu aferentă acestora, în ordinea cronologică a depunerii cererilor, la tariful de bază, sau se poate atribui al doilea loc de parcare pentru aceeaşi unitate locativă, în ordinea cronologică a depunerii cererilor, cu condiția achitării unor tarife cu 50% mai mari decât tariful de bază”, menționează proiectul de regulament.
Propunerea este ca solicitările să poată fi încărcate într-o platformă on-line special creată în acest scop.
Ședința poate fi urmărită AICI.
Proiectul s-a mai aflat de două ori în atenția consilierilor locali, însă nu a fost adoptat.
Citiți și: Proiectul privind parcările rezidențiale din Ploiești a picat la vot
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană