Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

impozite facilități persoane cu handicap
Categorie: Administraţie
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2026, care prevede acordarea unor facilități la plata impozitelor, pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, a fost publicată în Monitorul Oficial.
  • Aproximativ 7.600 de ploieșteni vor beneficia de acestea.

Actul normativ prevede reduceri de impozite de până la 50% pentru persoanele cu handicap. Serviciul Public Finanțe Locale (S.P.F.L.) Ploiești derulează, în prezent, toate demersurile necesare pentru implementarea modificărilor legislative care vizează această categorie de contribuabili.

În baza OUG nr. 9/2026 sunt acordate următoarele facilități:

>>> Persoanele cu handicap grav, precum și reprezentanții legali ai acestora, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav, beneficiază de:
• reducerea cu 50% a impozitului pentru clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea acestora, precum și pentru terenul aferent acesteia;
• reducerea cu 50% a impozitului pentru un singur mijloc de transport, cu capacitatea cilindrică mai mică de 2.000 cmc.

>>> Persoanele cu handicap accentuat, precum și reprezentanții legali ai acestora, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap accentuat, beneficiază de:
• reducerea cu 25% a impozitului pentru clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea acestora, precum și pentru terenul aferent acesteia;
• reducerea cu 25% a impozitului pentru un singur mijloc de transport, cu capacitatea cilindrică mai mică de 2.000 cmc.

„În evidențele S.P.F.L. Ploiești figurează aproximativ 7.600 de persoane beneficiare ale acestor facilități fiscale. Finalizarea operațiunilor de actualizare necesită câteva zile. În acest context, rugăm contribuabilii din categoriile menționate să se prezinte la casieriile SPFL Ploiești sau să efectueze plata online după data de 10 martie.

Solicităm respectarea acestei date pentru a se evita deplasările repetate ale persoanelor vulnerabile la sediul S.P.F.L. Ploiești și pentru a le permite acestora, totodată, să beneficieze de bonificația de 10% acordată pentru plata integrală, cu anticipație, până la data de 31 martie”, au precizat reprezentanții Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești.

Citiți și: Autoritățile vor putea executa silit veniturile persoanelor cu handicap cu datorii la impozite

 

 

Back To Top