- Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a anunțat că lucrările la centura ocolitoare Comarnic au intrat în faza finală.
- Proiectul este prezentat ca un exemplu al modului în care a fost construit bugetul județului pentru 2026, pe priorități și investiții corelate.
Lucrările la centura ocolitoare Comarnic avansează și au ajuns în etapa finală de execuție, potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, care a efectuat, marți, o vizită pe șantier. „Centura ocolitoare Comarnic nu este un proiect izolat. Este unul dintre exemplele clare care explică modul în care a fost construit bugetul județului pentru 2026”, a declarat Nanu.
Președintele CJ Prahova a evidențiat faptul că lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, însă adevărata miză este coordonarea investițiilor conexe. „Am revenit pe șantier într-un moment în care lucrările intră în faza finală. Ritmul este bun, se lucrează pe mai multe fronturi, dar dincolo de execuția în sine, miza reală este alta: corelarea tuturor intervențiilor astfel încât deschiderea circulației să nu creeze alte blocaje în zonă”, a explicat acesta.
Virgiliu Nanu a arătat că funcționalitatea centurii depinde direct de finalizarea altor obiective de infrastructură. „Aici se vede cel mai clar de ce bugetul din acest an a fost construit pe priorități și nu pe promisiuni. Centura Comarnic nu poate funcționa corect fără finalizarea podului de la Breaza. De aceea, cele două proiecte au fost tratate împreună și finanțate ca atare”, a precizat președintele CJ. În ceea ce privește termenul de finalizare, Nanu a admis că există o diferență între calendarul contractual și estimarea din teren. „Termenul contractual pentru centură este iunie, dar estimarea realistă indică finalizarea în cursul verii, în jurul lunii august. Obiectivul rămâne același: să putem deschide circulația în condiții corecte, fără improvizații și fără a muta problemele dintr-un punct în altul”, a declarat președintele CJ Prahova.
Citește și Organigramele cu reduceri de posturi vor fi discutate astăzi, în ședința CL Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană