Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, a anunțat că proiectul de construire a locuințelor pentru tineri a ajuns în faza finală.
  • Investiția, realizată cu fonduri europene, ar urma să fie finalizată în aproximativ două luni.

Proiectul de construire a unor locuințe destinate tinerilor din Băicoi se apropie de final, după ce lucrările au intrat în linie dreaptă, potrivit primarului Marius Constantin. Edilul a efectuat recent o vizită pe șantier și a precizat că execuția se desfășoară conform graficului stabilit. „Implementarea proiectului prin care se construiesc apartamente cu destinație pentru tinerii din orașul Băicoi intră în linie dreaptă. La vizita pe care am făcut-o în șantier am constatat că lucrările se derulează conform graficului, în maxim două luni proiectul urmează a fi finalizat”, a declarat acesta.

Investiția vizează construirea a 24 de apartamente pe strada Crișan, locuințele urmând să fie închiriate tinerilor din localitate. „Pe strada Crișan construim 24 de apartamente care vor fi închiriate tinerilor din orașul nostru”, a precizat primarul.

Potrivit acestuia, proiectul este realizat la standarde moderne de eficiență energetică. „Proiectul se realizează în sistem Nzeb, asta înseamnă că blocurile vor fi eficiente energetic, rezultatul fiind utilizarea unor cantități mai mici de energie pentru un nivel de confort sau performanță, reducând risipa și costurile”, a explicat edilul.

Citește și Reduceri de posturi la SFPL Ploiești. Director: „Vom avea alte termene, nu vom mai putea face lucrări pe loc”

Back To Top