Ministerul Dezvoltării lansează, pe 10 octombrie, al doilea apel de proiecte pentru eficientizarea energetică și consolidarea seismică a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.
Este vorba despre propuneri care pot primi finanțare prin PNRR.
A fost o perioadă plină cu vești bune pentru locuitorii din comuna Râfov.
Mai multe proiecte locale au fost aprobate, având asigurată și finanțarea, care se ridică la peste 20 de milioane de lei.
Fonduri importante vor ajunge, în localitate, prin PNI “Anghel Saligny” și prin CNI, pentru investiții de amploare, în timp ce alte lucrări continuă cu finanțare de la bugetul local.
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect de lege depus în Parlament în toamna anului trecut privind finanțarea activităților sportive ale juniorilor.
Actul normativ care urmează să fie trimis la Cotroceni, pentru promulgare, stabilește un procent minim pe care administrațiile locale vor fi obligate să-l aloce acestui tip de activități, din bugetul total dedicat activităților sportive.
Trei clădiri din Ploiești, printre care se numără și sediile Poliției Locale și societății Servicii Gospodărire Urbană, vor fi consolidate cu fonduri prin PNRR.
Valoarea maximă eligibilă a investițiilor se cifrează la aproximativ 2,7 milioane de euro.
Proiectul prin care se modifică hotărârea de preluare a CET Brazi, subiectul unor discuții tensionate în ședința de marți a Consiliului Local Ploiești, a trecut, miercuri, de votul consilierilor.