Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, sâmbătă, derularea de lucrări de reparații la pasajul de pe DN1 București - Ploiești, în zona Ikea.
Traficul rutier este restricționat pe banda 2 (centrală), pe sensul Ploiești – București.
Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Peste 750 de familii au încercat să-și înscrie copii, anul acesta, la una dintre cele șase creșe ale Primăriei Ploiești, dar mai mult de jumătate dintre solicitări au fost respinse.
Pentru sute de copii, părinții trebuie să găsească alte soluții.
Consiliul Județean Prahova a publicat, pentru consultare publică, proiectul de hotărâre privind organizarea serviciului public de transport persoane, prin curse regulate, pe raza județului.
Proiectul ar urma să fie aprobat luna viitoare, astfel încât, în toamnă, să fie demarată licitația.
Atribuirea ar urma să fie făcută pentru o perioadă de 7 ani, pentru loturi de trasee.
Documentul lansat în consultare publică enumeră și criteriile în funcție de care vor fi evaluate ofertele, astfel că operatorii cu mijloace de transport puțin poluante și care dispun de dotări moderne au mai multe șanse să fie declarați câștigători.
Consilierii locali ploieșteni au fost convocați marți, 19 iulie, la ședința Consiliului Local Ploiești.
Pe ordinea de zi figurează și proiectul privind aprobarea studiului de prefezabilitate pentru viitorul spital municipal de urgență Ploiești, cu mențiunea că anexa la proiect este confidențială.