- Scris de Anca Visan
Primăria Ploiești demarează, astăzi, noi lucrări de îmbunatățire a peformanțelor energetice la nivelul blocurilor din municipiu.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Primăria Ploieşti a anunţat semnarea contractului de finanțare din fonduri europene pentru proiectul de regenerare urbană a cartierului Râfov, încadrat ca zonă urbană marginalizată.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, zilele trecute, că licitația pentru sectorul Ploiești – Buzău al A7, care va începe de fapt la Dumbrava, va fi lansată până la sfârșitul acestei luni (VEZI DETALII). Cu același prilej, oficialul a precizat că există propuneri pentru alte modificări importante de infrastructură, în zona Dumbrava.
Sindicatul Poliției Locale “Mihai Viteazul” Ploiești a răspuns, printr-un amplu punct de vedere, acuzațiilor lansate zilele trecute, de primarul municipiului Ploieștiu, Andrei Volosevici. Edilul a anunțat că a cerut note explicative din partea conducerii Poliției Locale și verificări în Comisia de Disciplină, reclamând că aproximativ 10% dintre cei care ar trebui să patruleze pe străzile municipiului au adus documente medicale prin care, practic, sunt scutiţi de la anumite activităţi (VEZI DETALII). În replică, sindicaliștii prezintă public un calcul privind efectivele de care dispune Poliția Locală Ploiești și modul în care acestea sunt distribuite, arătând că, în prezent, în fiecare tură, ordinea publică este asigurată de numai 15 polițiști locali. Punctul de vedere transmis detaliază și situația scutirilor medicale, dar totodată include o solicitare pentru implementarea unui sistem de supraveghere video.
Asociația “STOP poluării orașului Ploiești” a lansat, vineri, o petiție on-line prin care încearcă să strângă semnături pentru rezilierea contractului cu ROSAL. De asemenea, reprezentanții Asociației propun demiterea lui Cristian Ganea de la conducerea ADI Deșeuri.
Consiliul Judeţean Prahova a aprobat astăzi o rectificare, la două săptămâni de la votarea propriului buget, pentru a asigura plata salariilor pe aprilie la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, după ce banii repartizaţi de la bugetul de stat, sursa luată iniţial în calcul pentru aceste plăţi, nu s-au ajuns.