Cu o lună înainte de expirarea contractului cu Veolia Energie pentru agent termic şi apă caldă, Primăria Ploieşti a organizat o dezbatere publică în care primarul Dobre a înfierat reprezentanţii PSD şi a prezentat cele trei variante pentru continuarea acestui serviciu public, după care a demontat două dintrele ele, reclamând că, din cauza consilierilor din coaliţia majoritară, singura soluţia reală este prelungirea înţelegerii. Singura necunoscută rămâne viitorul tarif, edilul declarând că nu a ajuns la un acord cu operatorul, pe motiv că acesta cere prea mult. Prezent în sală, preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD, Bogdan Toader, a afirmat că reprezentanţii formaţiunii pe care o conduce vor vota orice soluţie propusă de primar şi, suplimentar, a promis că de la bugetul CJ vor veni fonduri pentru acoperirea unei subvenţii pentru populaţie. Prezent şi el la dezbaterea publică de miercuri seară, fostul primar Andrei Volosevici a cam reuşit, cum ar spune americanul, să fure spectacolul, cu un discurs încheiat în aplauzele audienţei, axat pe soluţii şi în care i-a dojenit pe cei doi, în special pe primarul Dobre.