Reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor Prahova au anunţat astăzi că licitaţia pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor din zona Câmpina urmează să se finalizeze peste câteva zile, operatorul desemnat fiind societatea Floricon Salub, cea care, de altfel, face şi în prezent salubritate în Câmpina. Conform unei înţelegeri de acum câţiva ani, ridicarea deşeurilor este delegată prin ADI, în vreme ce fiecare primărie în parte se va ocupa în continuare de curăţenia căilor publice şi deszăpezire, fie în regie proprie, fie prin operatori desemnaţi. Pe lângă vestea bună, a finalizării licitaţiei pentru zona Câmpina, autorităţile au şi una proastă, şi anume că sectoarele 3, 4 şi 5 din Prahova rămân în continuare fără un operator desemnat de ADI.