- Scris de Anca Visan
La trei luni de când Consiliul Local Ploieşti aprobase efectuarea unei plăţi din bugetul local către Transport Călători Express, pentru acoperirea pierderilor pe 2016, în baza unei clauze contractuale, timp în care plata a fost refuzată de Direcţia Economică din Primărie, autorităţile locale vor să modifice suma. Primarul Dobre a convocat, pentru miercuri, o nouă şedinţă a CL pe tema situaţiei de la TCE, măsura fiind contestată de consilierii social-democraţi.
După ce au văzut ideea implementată cu succes la Buzău, autorităţile ploieştene au decis să amenajeze mai multe treceri de pietoni 3D pe străzile din municipiu. Prima astfel de zebră urmează să apară în apropierea Maternităţii Ploieşti, a anunţat astăzi viceprimarul Cristian Ganea.
Conducerea Transport Călători Express Ploieşti a anunţat că îi va sancţiona disciplinar pe salariaţii care au refuzat, marţi şi miercuri, să intre pe traseu, ceea ce a dus la paralizarea transportului public din municipiu. Directorul TCE, Alexandri Nicolae, a declarat că va propune ca mai bine de 100 de şoferi şi vatmani să ajungă în faţa comisiei de disciplină.
Ședința Consiliul Local Ploiești de marți după-amiază s-a lăsat cu scandal, îndată ce aleșii au ajuns la proiectul care făcea referire la eșalonarea datoriilor de peste 5 milioane de lei pe care Transport Călători Express le avea de plătit către municipiul Ploiești. Respingerea acestei propuneri a avut ecouri imediat pe stradă, acolo unde angajații TCE au oprit lucrul, lăsând călătorii să aștepte în zadar, în stații, mașinile societății ce asigură transportul în comun în municipiu.
După majorările salariale consistente aprobate în luna iulie, angajaţii din Primăria Ploieşti au parte de o nouă veste bună. Ei vor primi, de anul viitor, tichete de concediu, cel mai probabil la valoarea unui salariu minim pe economie. Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a spus că legea obligă ca aceste vouchere să fie oferite din 2018.
Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a anunțat că administrația locală nu va mai plăti firma care a elaborat conceptul sărbătorilor de iarnă. Pentru un document plin de greșeli, aceasta ar fi trebuit să primească 37.000 de lei, fără TVA.