- Scris de Anca Visan
Autorităţile locale anunţă că două firme au depus oferte în cadrul licitaţiei lansate pentru efectuarea unei expertize la noua staţie de epurare a municipiului Ploieşti. Anunţul vine în condiţiile în care lucrările sunt sistate de ani buni, iar autorităţile vor o expertiză care să arate dacă, în lunga perioadă de pauză, aparatura deja instalată aici s-a conservat sau dacă va fi nevoie de investiţii suplimentare.
Conducerea Primăriei Ploieşti a confirmat, astăzi, faptul că directorul Clubului Sportiv Municipal, Cezar Stoichiciu, şi-a încetat activitatea. Acesta fusese încadrat pe postul de consilier personal al primarului Ploieştiului şi detaşat ca director al CSM, autorităţile precizând că zilele acestea, după mai multe prelungiri, a expirat detaşarea, care nu mai putea fi prelungită din nou. Ca urmare, primarul a decis să aducă un nou consilier personal, care, la fel ca Stoichiciu, urmează să fie detaşat la CSM.
Veste excelentă pentru angajaţii din administraţia locală ploieşteană! Consiliul Local a hotărât, vineri, majorarea salariilor pentru bugetarii din Primărie şi structurile subordonate, noile grile stabilind venituri considerabile, începând de la aproximativ 2.000 de lei şi ajungând, în cazul funcţionarilor cu vechime mare, şi la mai bine de o mie de euro pe lună.
Deşi noua grilă discutată de autorităţi propune majorări de salarii colosale pentru anumite categorii de angajaţi din Primăria Ploieşti şi structurile subordonate, există şi nemulţumiri! Peste 50 de salariaţi de la Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare au venit astăzi în faţa primarului pentru a cere socoteală, reclamând că în cazul lor sunt propuse majorări de circa 7 procente, în vreme ce, în alte structuri, colegi încadraţi pe posturi similare vor avea salariile majorate cu peste 50%.
Consiliul Local Ploieşti se reuneşte astăzi, unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei vizând aprobarea unui regulament pentru o hotărâre adoptată încă din 2015, prin care se impuneau impozite locale majorate cu 500% pentru clădirile şi terenurile abandonate. Deşi legislaţia locală a adus această prevedere de acum doi ani, ea va putea fi pusă în practică abia din următoarea perioadă, după stabilirea modalităţii de lucru.
Consiliul Judeţean Prahova a aprobat în această săptămână un proiect de hotărâre privind organizarea unui concurs de proiecte dedicat cultelor religioase recunoscute legal. Autorităţile au stabilit bugetul disponibil pe 2017 pentru parteneriate cu unităţile de cult şi modalităţile de departajare a proiectelor.
Consiliul Judeţean Prahova a depus două proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, vizând modernizarea a patru drumuri judeţene. Pentru derularea acestor proiecte, autorităţile urmează să facă şi exproprieri, pe aproximativ 40 de hectare, consilierii dându-şi acordul, la ultima şedinţă, pentru contractarea unei firme specializate care să se ocupe de aceste proceduri.