- Scris de Beatrice RADU
Primăria Ploiești anunță că în perioada 18-21.04.2017, în intervalul orar 10:00-15:00, se va desfășura Exercițiul național de înștiințare, avertizare si alarmare în situații de protecție civilă - PROCIV 2017.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Primarul din Brebu nu e vedetă doar la el în sat. După episodul cu plecarea la Las Vegas pe banii comunei, la schimb de experiență în orașul păcănelelor, Adrian Ungureanu s-a mai băgat o dată în gura lupului și a devenit iarăși subiect în presa centrală.
În urma deciziei Consiliului Local Ploieşti de a nu aproba sumele necesare desfăşurării activităţii sportive a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, ca o consecinţă a avizelor nefavorabile date de Direcţia Economică şi Direcţia Juridică din cadrul Primăriei Ploieşti, conducerea clubului a luat decizia de a nu-şi asuma bugetul alocat, se anunță într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al CSM Ploiești.
Ședința-maraton a Consiliului Local Ploiești desfășurată luni continuă să producă discuții aprinse în spațiul public, principala temă fiind alocările bugetare către Clubul Sportiv Municipal și TCE Ploiești, unde mai multe departamente de specialitate din cadrul Primăriei Ploiești au dat aviz negativ în ceea ce privește bugetarea pe 2017 la mai multe tipuri de cheltuieli prognozate.
Viceprimarii Cristian Ganea și Gheorghe Pană sunt supărați foc pe primarul Adrian Dobre. Acesta le-a trasat sarcina să se ocupe de două probleme încinse cu care se confruntă administrația ploieșteană: dezastrul de la CSM și liniile de tramvai pe traseul 102.