O creșă cu 110 locuri a fost inaugurată, marți, în comuna Măneciu, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, a prefectului județului Prahova, Daniel Nicodim, a primarului localității, Auraș Dragomir, și a reprezentanților administrației locale.
Investiția, realizată prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”, se ridică la aproape 5 milioane de euro și reprezintă prima creșă din istoria localității.
Curtea de Conturi reclamă cheltuieli nejustificate de zeci de mii de euro, în urma verificărilor efectuate la Berceni, pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2024.
Impozitele și taxele locale au stârnit îngrijorarea oamenilor, care încearcă să-și facă socotelile în baza declarațiilor oficiale.
Acel aproximativ 80% în plus indicat de autorități în cazul impozitelor pe locuințe se dovedește, însă, în numeroase cazuri, un procent departe de realitate.
Lucrările de înregistrare gratuită în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară au loc, în această perioadă, în două sectoare din cartierul Bereasca.
Reprezentanții SGU Ploiești au demarat o campanie de informare referitoare la atribuțiile societății și, mai ales, activitățile care nu țin de aceasta.
Municipalitatea ploieșteană are în derulare o procedură de achiziție în vederea contractării unei firme care să se ocupe de amenajarea curții grădiniței de pe str. Poștei.