O investiție amplă face obiectul contractului de finanțare semnat zilele acestea de Consiliul Județean Dâmbovița și ADR Sud-Muntenia.
Proiectul în valoare de aproximativ 390 de milioane de lei va facilita accesul către zona montană a județului Dâmbovița și va spori conectivitatea cu punctele de interes din Masivul Bucegi, stimulând astfel turismul și economia locală, dar și creșterea siguranței rutiere, au precizat reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională.
Societatea și-a extins capacitatea operațională de doborâre a arborilor și are ca obiectiv îndepărtarea tuturor copacilor uscați de pe domeniul public, în termen de câteva luni.
Cele două blocuri construite pentru tinerii din Băicoi, pe strada Crișan, au ajuns în faza finală a investiției realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
La sfârșitul lunii iulie, administrația locală va recepționa cele 24 de apartamente realizate în cadrul proiectului.
Consilierii județeni vor analiza, în ședința din această săptămână, detaliile proiectului pentru amenajarea parcării Spitalului Județean de Urgență Ploiești, aflată la intersecția străzilor Găgeni și Londra.
Documentația care va fi supusă aprobării CJ include soluția propusă și costurile aferente.
Municipalitatea ar putea suporta, de la buget, comisionul de 1,7% din valoarea tranzacției, perceput în cazul achitării impozitelor locale prin stațiile selfpay.
Un proiect în acest sens va fi discutat, săptămâna viitoare, în ședința Consiliului Local Ploiești.