Operatorul de apă și canalizare din municipiu estimează o investiție de peste 100 milioane lei, fără TVA, pentru finalizarea și conformarea stației de epurare a Ploieștiului.
Primăria Ploiești a finalizat procedurile de achiziție pentru noile stații de așteptare destinate transportului public.
Contractul, cu o valoare maximă de peste 4 milioane de lei, va aduce în oraș până la 100 de stații moderne, dotate cu echipamente inteligente și sisteme de iluminat eficiente energetic.
Hotărârea Consiliului Local Ploiești privind garantarea unui credit de 50 de milioane de lei pentru achiziția gazelor naturale a fost adoptată în ciuda avizelor negative și fără ca secretarul municipiului să o contrasemneze.
În lipsa documentației complete, Prefectura nu poate verifica legalitatea deciziei, iar furnizorul a transmis un preaviz de sistare a gazelor începând cu 8 noiembrie.
Lucrările la rețelele de apă și canalizare din Câmpina au fost oprite la scurt timp după ce au fost demarate.
În urma verificărilor efectuate de operator, a ieșit la iveală faptul că, pe str. Orizontului, trebuie stabilit un nou traseu, întrucât au fost găsite rețele subterane care nu figurau în documentațiile existente.
Deși Direcțiile Juridică și Economică au emis din nou avize negative, iar secretarul municipiului a refuzat contrasemnarea, consilierii locali ploieșteni au votat, vineri, modificarea hotărârii privind garantarea unui credit de 50 de milioane de lei pentru achiziția gazelor naturale necesare sistemului centralizat de termoficare.
Situația juridică rămâne incertă, iar furnizorul de gaze refuză semnarea contractului până la clarificarea aspectelor legale.
Venit la Ploiești în calitate de consilier personal al primarului Mihai Polițeanu, Cristian Pleșa este noul administrator public al municipiului, în locul lui Sorin Dumitrașcu.