Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: APH Cultural

earth-hourTreisprezece orașe din România s-au înscris în competiţia pentru titlul Capitala Earth Hour 2014, Ora Pământului urmând să fie marcată în acest an în 29 martie, în intervalul 20.30 - 21.30, prin stingerea luminilor și diverse activități, informează WWF România.

Orașele înscrise în competiție sunt următoarele: Adjud, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brăila, București, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Salonta, Satu Mare, Sighișoara și Tulcea.

Municipalitățile vor organiza, luna aceasta, în cadrul concursului, diverse evenimente și acțiuni care să aducă în atenția comunităților locale problemele de mediu, dar și posibile soluții.

Orașul care se va remarca prin acțiuni variate și cu impact în comunitate și cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour din 29 martie va câştiga titlul de Capitală Earth Hour.

În cei doi ani anteriori, în care a fost organizată această competiție, titlul de Capitală Earth Hour a revenit oraşelor Bistrița și Timișoara.

Programată pentru 29 martie, în intervalul 20.30 - 21.30, Ora Pământului, cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, continuă tradiţia stingerii luminilor în mod simbolic, dar se constituie, pentru instituţii, organizaţii şi cetăţeni într-o nouă oportunitate de a-şi arăta preocuparea pentru mediu şi capacitatea de mobilizare.

Earth Hour se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar la nivel internaţional din anul 2007.

Mai multe AICI

 

Back To Top