• Asociația Cultural Educativă pentru Protejarea și Promovarea Patrimoniului Tehnic, Științific și Istoric, „Suntem România!” deschide, săptămâna viitoare, ediția a doua a programului „Armata României este a mea”.
• Alături de instituțiile județe și locale, vor participa toate instituțiile MapN care au structuri educaționale, scopul programului fiind acela de a promova o carieră militară în rândul tinerilor.
• „Secretele Mării” se vor dezvălui, începând cu 19 septembrie, la Palatul Culturii din Ploiești.
Scopul programului „Armata României este a mea” îl reprezintă promovarea carierelor militare și civile conexe, a tradițiilor, învățământului și educației specifice acestora, în rândul tinerilor.
Programul "Armata României este a mea!" este structurat în următoarele serii de evenimente:
1- "Secretele Mării"- 19-22 septembrie, cu participarea Forțelor Navale Române;
2- "Acei oameni minunați și mașinile lor zburătoare", cu participarea școlilor civile de aviație și a Forțelor Aeriene Române, în perioada 6-13 octombrie;
3- "Noi suntem Tereștrii", cu participarea Forțelor Terestre Române, în perioada 22-24 octombrie.
Una dintre surprizele acestui an este un eveniment cu totul special organizat de Asociația „Suntem România!”, intitulat "CosmoCronici" și găzduit la Ploiești chiar de către general-lt. Cosmonaut Dumitru-Dorin Prunariu și invitatul său special, scriitorul Alexandru Mironov, în perioada 17-18 noiembrie.
Toate cele trei serii de evenimente „Armata României este a mea” se vor desfășura la Palatul Culturii Ploiești, Sala Coloanelor și sala Marii Uniri, perioada de vizitare fiind permisă zilnic până la ora 19.00.
Proiectul este organizat de către Asociația Cultural Educativă pentru Protejarea și Promovarea Patrimoniului Tehnic, Științific și Istoric, "Suntem România!", Baza 2 Logistică "Valahia" Prahova, Comenduirea Garnizoanei Ploiești, Consiliul Județean Prahova, Primăria Municipiului Ploiești, Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, Cercul Militar Ploiești și Muzeul Judeațean de Științele Naturii Prahova.
Prin mijloace demonstrative și expoziționale, proiecții video și prezentări directe ale celor implicați în procesul de cercetare, învățământ și aplicație instructivă, pe parcursul celor trei evenimente, toate instituțiile militare participante vor oferi publicului oportunitatea de a cunoaște modul de funcționare a efectivelor militare, fie ele aeronautice, aviatice sau terestre, dar și ocazia, pentru cei tineri, să își aleagă o carieră în structurile Apărării.
La „Secretele Mării”, primul eveniment din program, în rândul partenerilor și expozanților se vor afla Academia "Mircea cel Bătrân" a Forțelor Navale, Școala de Maiștri Militari de Marină, Liga Maiștrilor Militari de Marină, Colegiul Militar "Alex. Ioan Cuza" Constanța, Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, fanfara Forțelor Navale, infanteriști marini, scafandri de luptă, marinari militari, AMMVD Prahova, ApDT Prahova. Alături de toate aceste instituții, parteneri sunt Fundația Județeană pt. Tineret Prahova - Capitala Europeană a Tineretului 2024, Palatul Copiilor Ploiești și Inspectoratul Școlar Județean Prahova.
„Secretele Mării” vor dezvălui în fața prahovenilor expoziții de obiecte și machete tematice, prezentări tematice reale și virtuale zilnice, miniconcerte și spectacole.
Video conferința de presă „Armata României este a mea” - „Secretele Mării”
„Anul trecut au fost două evenimente unice în această parte a Europei, dedicate tradițiilor, învățământului și culturii militare, în conjunctură cu cele civile. Școli civile pregătresc ulterior viitorii militari, școli militare preiau tineri din școli civile, militari se pregătesc în școli civile. Tinerii pot cunoaște toate aceste lucruri, mai ales în contextul unei vârste la care nu știu unde să pornească în viață și nici măcar părinții nu știu încotro să îi îndrepte. Școlile militare sunt în totalitate gratuite și de foarte bună calitate, în care se învață meserii cu mare importanță în societate, motiv pentru care ele constituie o puternică bază de pornire către o carieră stabilă mai ales pentru tinerii care provin din familii care se confruntă cu dificultăți financiare, materiale. Aceste este motivul pentru care aceste evenimente promovează, chiar în rândul liceelor teoretice, posibilitatea unei cariere militare, prin ele putem îndruma tinerii spre cariere de succes.

Mii de tineri și de părinți au participat la aceste evenimente anul trecut, iar unii dintre vizitatori au fost cuceriți de aceste oportunități, fiind interesați de o recrutare la școli militare, lucru care ne-a încântat pe toți. Sperăm ca și în acest an interesul să fie cel puțin la fel de mare, iar convingerea noastră este că toți cei care vor trece pragul acestor evenimente vor avea ce să vadă”, a declarat Alex Stoian, președintele Asociației „Suntem România!”, în cadrul unei conferințe de presă.
„ În perioada 19-22 septembrie vom „acosta”, cum spunem noi, marinarii, la Palatul Culturii din Ploiești Forțele Navale Române vor fi prezente cu reprezentanți de la Academia "Mircea cel Bătrân" a Forțelor Navale, Școala de Maiștri Militari de Marină și Colegiul Militar "Alex. Ioan Cuza" Constanța, toate instituțiile noastre de învățământ din Constanța. Vom organiza expoziții de tehnică și obiecte specifice Marinei militare, vor fi prezenți marinari militari de la bordul fregatelor, infanteriști marini, scafandri militari, hidrografi militari.

Ne propunem să prezentăm cariera militară în Forțele Navale Române. Anul trecut am fost vizitați și am interacționat cu aproximativ 3.000 de elevi de la liceele și școlile civile din Prahova. Ne bucurăm să continuăm să ne prezentăm ofertele și să îi invităm pe cei tineri să facă parte din marea familie a FNR. O altă surpriză pe care Marina Militară o pregătește pentru publicul spectator din Ploiești și Prahova constă în susținerea unui concert de muzică militară al FNR, marți seara de la 18.00 la 19.00. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc marți, la ora 13.00 ”, a declarat, în cadrul conferinței, Alexandru Turturică, purtător de cuvânt al statului major al Forțelor Navale Române.
Evenimentul se va încheia vineri, 22 septembrie, la ora 16.00.
CITEȘTE ȘI: ZIUA FORȚELOR TERESTRE, LA PLOIEȘTI. PROGRAMUL COMPLET
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană