• Vineri, 6 octombrie, la ora 17.00, pictorul Adrian Nicolae vă invită la o expoziție de pictură cu multe surprize.
• Lucrările sale constituie noutăți pe simezele Galeriei de Artă Ploiești și aduc tematici provocatoare în fața publicului.
Pe principiul „Arta este un mod de a trăi, de a gândi și a te exprima”, pictorul Adrian Nicolae vine în fața publicului cu noi subiecte ale lucrărilor sale.

Tematicile abordate se adresează atât cunoscătorilor artei vizuale, cât și persoanelor care calcă pentru prima dată pragul unei expoziții de pictură. Mesajele sale sunt pe atât de profunde, pe cât de puternice prin impactul pe care îl creează asupra privitorului.
Născut la 7 decembrie 1956 în orașul Urlați, județul Prahova, Adrian Nicolae a absolvit Academia de Artă „Nicolae Grigorescu“ București, Facultatea de Arte Decorative.
Din 1986 este membru U.A.P., iar expozițiile sale personale au ajuns în fața publicului din România, Franța și Germania.
Este participant la tabere de creație din Valea Doftanei, Prahova și Blasova, Brăila, iar multe dintre lucrările sale se regăsesc în colecții particulare din țară și străinătate (Franța, Germania, SUA, Canada).
Pictorul Adrian Nicolae vă invită la vernisajul expoziției sale, vineri, 6 octombrie, la ora 17.00, un eveniment prin care veți descoperi noi valențe vizuale și provocări ideologice în fața cărora, cu siguranță, vă veți îmbogăți modul în care priviți arta.
CITEȘTE ȘI: UNIC ÎN PLOIEȘTI: ORIGAMI ÎN ARTA VESTIMENTARĂ CU CELEBRUL CREATOR DE MODĂ JAPONEZ SHINGO SATO
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană