Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

concert recital filarmonica Ploiești
Categorie: APH Cultural

• Joi, 5 octombrie, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești celebrează alături de invitații săi, Ziua Educației.
• Vineri, 6 octombrie, instrumentistul Jakob Steinkellner vine în premieră în România, la Ploiești, pentru un recital de excepție la acordeon.

Dacă miercuri seara, am putut asculta cele mai armonioase voci reunite ale Corului Regal, Corului Filarmonicii și Corului Projekt 007, în premiera națională a operei lui Martin Palmeri, „Missa Tango”, un concert excepțional și o atmosferă unică, surprizele continuă în această săptămână pe scena „Ion Baciu” a Filarmonicii din Ploiești.

În cel de-al doilea concert al săptămânii, dirijorul Riku Okamoto va conduce Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” alături de care vor evolua doi soliști: Eduard Miclea – flaut și Daniel Dumitrașcu - pian. Joi, 5 octombrie, de la ora 19.00, deveniți martorii unui spectacol menit să celebreze cel mai mare dar al unei națiuni: educația.

În programul serii, ascultăm: Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 2 în Re major pentru flaut și orchestră, K.V. 314, Maurice Ravel – Concertul în Sol pentru pian și orchestră și Piotr Ilici Ceaikovsky – Simfonia a V-a în mi minor, op. 64.

Biletele pot fi achiziționate de la Casa de Bilete a Filarmonicii sau online de pe filarmonicaploiesti.ro sau entertix.ro. Prețul biletelor: adult 30 lei, pensionar 20 lei, elev/student 10 lei.

Vineri, 6 octombrie, Filarmonica vă propune un recital inedit, o nouă premieră care îl are ca protagonist pe Jakob Steinkellner, maestru al acordeonului stirian. El își va prezenta ambițiosul program „Denkwechsel" (Schimbare de perspectivă), pentru prima dată în România.

concert Jakob Steinkellner acordeon 6 oct

Programul „Denkwechsel" propune o schimbare a modului în care percepem anumite genuri muzicale, un mod de a ieși de pe cărările mult prea umblate și chiar o punere în perspectivă a propriei persoane, ca meloman. Jakob Steinkellner își leagă ideile muzicale și tematice într-un fir comun care conduce spre o perspectivă holistică a societății umane. „Emanciparea diferitelor categorii sociale, schimbările climatice, drepturile animalelor, dezvoltarea durabilă, respectul și toleranța nu sunt principii ale trecutului, ci moduri de viață ale prezentului. Avem nevoie de o schimbare de perspectivă, Denkwechsel!", spune muzicianul.

Evenimentul este organizat de Organizația Umanitară Concordia și Filarmonica „Paul Constantinescu", în parteneriat cu forumul cultural austriac. Bilete disponibile AICI

CITEȘTE ȘI: ACTORI AI TEATRULUI „TOMA CARAGIU”, ÎN DISTRIBUȚIA FILMULUI „LIBERTATE”

Back To Top