• Uniunea Arhitecților din România - Filiala Muntenia invită ploieștenii la vernisajul expoziției și Simpozionul “In Memoriam Arhitect Călin Hoinărescu (15 iunie 1944 – 19 mai 2022) – Arhitect dedicat comunității și patrimoniului”.
• Evenimentul are loc miercuri, 25 octombrie, ora 11.00, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.
Vernisajul expoziției și Simpozionul “In Memoriam Arhitect Călin Hoinărescu (15 iunie 1944 – 19 mai 2022) – Arhitect dedicat comunității și patrimoniului”, organizat de Uniunea Arhitecților din România Filiala Muntenia, face parte din manifestările Bienalei Naționale de Arhitectură a Uniunii Arhitecților din România și este susținută din Timbrul Arhitecturii.
Manifestarea este dedicată memoriei Arhitectului Călin Hoinărescu, prezentarii personalității și activităților sale profesionale ca expert în domeniul monumentelor istorice, ca autor de studii, cercetări, inventarieri, ca realizator de proiecte de restaurare și conservare a patrimoniului istoric și cultural.
Evenimentul începe cu vernisarea Expoziției care ilustrează cronologic cei 53 de ani de activitate ai arhitectului, diversitatea preocupărilor sale, activitatea în domeniul cercetării și restaurării monumentelor istorice. A fost ales un număr de proiecte reprezentative pentru activitatea sa, activitate care a fost încununată de prețioase premii oferite de importante organizații și instituții de specialitate din țară și din străinătate.
În continuare, în cadrul simpozionului vor fi prezentate opiniile celor care care l-au cunoscut, ale arhitecților, colaboratorilor și ale specialiștilor invitați, despre activitatea desfășurată de-a lungul timpului de arhitectul Călin Hoinărescu.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi vizitate monumentele istorice ale arhitectului Călin Hoinărescu în Ploiești: Casa „Hagi Prodan” și Biserica „Sf. Vineri” din Ploiești.
Program complet al evenimentului dedicat memoriei arhitectului Călin Hoinărescu
11.00- 11.30 Deschiderea evenimentului
11:30- 12.00 Vernisarea expoziției
12.15 - 14.30 Simpozion
- Prof. univ. dr. Ioan Opriș „Arh. Călin Hoinărescu - Avangardist”
- prof. dr. arh. Romeo Ștefan Belea, membru corespondent al Academiei Române
- Prof. univ. dr. Andrei Pippidi , membru corespondent al Academiei Române (înregistrare)
- Arh. Lucian Alexandru Mircea „Arhitectul Călin Hoinărescu – în OAR și UAR”
- Arh. Simona Vâlcu „Arhitectul Călin Hoinărescu în anii 1985-1995 - CONSPROIECT SA și RESTITUTIO SRL”
- Arh. Constanța Carp „Activitatea arh. Călin Hoinărescu în cadrul UNRMI și a DMASI”
- Restaurator piatră Danil Sabău „Arh. Călin Hoinărescu - Președintele UNRMI”
- Arh. Niels Auner
- Ing. Sandor Zoltan „Relația arhitectului restaurator cu specialiștii implicați în procesul de proiectare și de execuție”
- Pictor restaurator Ion Chiriac „De la Casa „Hagi Prodan” la „Casa cu Blazoane”
- Dr. ing. Magdalena Banu „De la arhitectura rurală la cercetarea bolilor monumentelor istorice”
- Arh. Nina Grigore „Arhitectul și arheologul”
- Prof. univ. dr. Ionel Cândea , membru corespondent al Academiei Române „Restaurarea Bisericii „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Măxineni, jud. Brăila” (înregistrare)
- prof. dr. Lia Maria Voicu „Arhitectul și Muzeele din județul Prahova”
- prof. Constantin Stere „Arhitectul Călin Hoinărescu - Comisia Zonală a Monumentelor Istorice”
14.30 – 16.30 Vizitarea monumentelor istorice
Casa „Hagi Prodan”, Ploiești - unul dintre primele proiecte de restaurare ale arh. Călin Hoinărescu si Biserica „Sf. Vineri”, Ploiești - unul dintre ultimele proiecte de restaurare ale arh. Călin Hoinărescu
17:00 Bufet
17:30 Încheierea evenimentului.

CITEȘTE ȘI: FESTIVALUL „NOI ÎMPREUNĂ”, PRIMUL EVENIMENT DIN ROMÂNIA DEDICAT EXCLUSIV PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană