Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Festivalul Internațional de Teatru „Toma Caragiu”
Categorie: APH Cultural

 

• Festivalul Internațional de Teatru „Toma Caragiu” se apropie de final, însă nu înainte de a aduce în fața publicului noi provocări artistice.
• Duminică, de la 17.00, cunoaștem personaje fascinante într-o mare de roșu, ne bucurăm de o nouă carte și vizionăm două spectacole de o mare profunzime umană.

Duminică, 12 noiembrie, de la ora 17.00, Compania Mademoiselle Paillette (Franța) ne propune un vârtej de culoare: „Red World”.

Red world 2

Timp de o oră și 30 de minute, avem parte de un spectacol fermecător, în care actorii, îmbrăcați în roșu, prezintă o fuziune între teatru stradal, poezie și teatru interactiv. Vom vedea dansatori, samurai, acrobați, personaje seducătoare care ne atrag în lumea lor colorată.

De la ora 18.30, scriitorul Radu Dinulescu ne prezintă, în foaierul Teatrului „Toma Caragiu”, noua sa carte, „Confreria Tropicana”, o nouă fereastră către perioada 1971-1975, în care un tânăr „personaj DJ și contrabandist de hulite muzici occidentale”, după cum spune criticul de teatru Doru Mareș, ne aduce în fața unei povești de dragoste zbuciumate.

Confreria Tropicana carte Radu Dinulescu

„Confreria Tropicana”, așadar, de la imitație de societate secretă la deloc imitație de istorie indiscretă, între Galați și Las Terrenas, adică între un atunci aproape palpabil și un acum improbabil” (Doru Mareș).

Spectacolul „Gândește-te la Africa”, de Gordon Dryland, a Teatrului național „Marin Sorescu” Craiova, în traducerea Ralucăi Coandă, regia lui Alexandru Boureanu și scenografia Vanessa Beca, de la 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, ne prezintă universul construit în mai mult de patruzeci de ani de Amelia și fiul ei mai mare Arthur, zdruncinat de o dublă vizită neobișnuită.

Gândește te la Africa

Un text „cehovian în fibra sa, care (…) aduce publicul, în special pe cel tânăr, în postura de a descoperi că lumea nu începe cu nicio generație și că, mai presus de orice ideologie, viața fiecăruia se scrie în cele mai neașteptate feluri”, spune Marius Dobrin în revista SpectActor.

 CITEȘTE ȘI: FOTO&VIDEO EXPOZIȚIA ”ÎN GARĂ LA NENEA IANCU”: DIORAME FEROVIARE IMPRESIONANTE LA MUZEUL DE ȘTIINȚELE NATURII

În distribuție: Mirela Cioaba (Amelia Selby), Nicolae Poghirc (Arthur Selby), Costinela Ungureanu (Rowena Selby), Claudiu Mihail (Robert Selby), Raluca Paun (Maggie Spiller), asistență regie: Nicolae Vicol & Cătălina Vînătoru, adaptare scenică text și mișcare scenică: Raluca Paun, light design: Dodu Ispas.
Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 12 ani.

De la ora 19.30, vedem pe scena Teatrului „Toma Caragiu” piesa „Lapte”, de Ross Dunsmore, în traducerea lui Bogdan Budes, regia și ilustrația muzicală ale lui Horia Suru, scenografia: Bianca Vesteman, light design: Ionuț Aldea. Spectacol al Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, reprezentația a avut premiera pe 22 septembrie.
„Lapte” este o reflecție profundă asupra umanității noastre, cu toate aspirațiile și slăbiciunile sale, ce evidențiază natura complexă a relațiilor dintre indivizi și a căutării noastre constante pentru ceva mai profund și semnificativ în viață. „Lapte” explorează necesitatea universală a omului de a se hrăni și de a fi hrănit, fizic, emoțional, spiritual.

Lapte

O poveste emoționantă, excepțional pusă în scenă, despre satisfacerea nevoilor fundamentale și a dorințelor interioare, ce reprezintă resorturi care ghidează personajele spre evoluție sau decădere, piesa explorează teme legate de hrană, iubire și supraviețuire, precum și modul în care acestea influențează alegerile și direcțiile în viață și se concentrează asupra felului în care oamenii încearcă să-și găsească un sens și să înțeleagă o lume în continuă schimbare.
În distribuție: Ana Crețu (Steph), Andrei Radu (Ash), Ionuț Vișan (Danny), Florentina Năstase (Nicole), Paul Chiribuță (Cyril), Lucia Ștefănescu Niculescu (May), streaming: Ionut Manea, Mircea Usvat.
Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârstă peste 14 ani.

Închiderea Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu” are loc de la ora 21.30, pe aleea pietonală din fața teatrului.

Foto: Cristian Floriganta, Miriam Dumitrescu/ Teatrul Toma Caragiu Ploiești

CITEȘTE ȘI: FEMEILE CARE CRESC COPII VOR BENEFICIA DE REDUCEREA VÂRSTEI DE PENSIONARE

Back To Top