• Sculptorul Ștefan Râmniceanu a lansat, vineri seara, la Filarmonica Ploiești, volumul de poezii „Exil”.
• În prezența invitaților din lumea literară și a unei săli pline de iubitori ai frumosului, Ștefan Râmniceanu a evoluat alături de actrița Maia Morgenstern, într-un spectacol liric impresionant, care a încununat noul limbaj prin care artistul a ales să-și dezvăluie sentimente, emoții, idei filosofice și frământări interioare.
Cunoscut maestru al artei plastice mondiale, sculptorul ploieștean Ștefan Râmniceanu a revenit în orașul natal, de această dată cu un nou mod de expresivitate: poezia. Vineri seara, la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, artistul Ștefan Râmniceanu a dăruit publicului un spectacol excepțional de lirism, alături de o mare doamnă a teatrului românesc, Maia Morgenstern, la evenimentul de lansare a volumului său „Exil”.
VEZI VIDEO LVE APH LANSAREA VOLUMULUI „EXIL” DE ȘTEFAN RÂMNICEANU
„Ca orice ploieștean, sunt fericit că m-am aflat în acest oraș care reprezintă începutul inițierii mele din punct de vedere artistic, care, într-adevăr, m-a călăuzit întreaga viață. În ceea ce privește întâlnirea prin volumul „Exil ”– până acum s-a făcut prin arta plastică – este un alt limbaj pe care îl pot folosi pentru a exprima diferit anumite stări sufletești. Pentru că, într-un fel, mă consider un fel de post model renascentist, luând exemplul marilor creatori din Renaștere care erau în același timp sculptori, pictori, arhitecți, poeți. Doresc, la un moment dat, să creez un fel de compendium artistic, iar poezia, literatura face parte din acest periplu, al poetului care ne spune că, implacabil, nu putem să evităm exilul. Exilul interior și exilul ca atare. Ceea ce ne face să ne punem problema fundamentală, cea a identității noastre interioare. Cred că fiecare trebuie să simtă că aparține unui tărâm interior, să ajungă din nou la suprafață pentru a mărturisi ceea ce ascunde în acel profund. Se simțea nevoia, în lumea asta brutală, de un surâs al speranței. Cred că literatura, poezia poate să ni-l ofere”, ne-a dezvăluit artistul.
Cum Ștefan Râmniceanu este un iubitor al interdisciplinarității artelor, nu a lipsit cinematografia – prin prezentarea filmului documentar „Urme - Ștefan Râmniceanu”, dar nici muzica, în interpretarea Cvartetului Filarmonicii Ploiești.
Invitata specială a serii, actrița Maia Morgenstern ne-a mărturisit: „Cu emoție, cu freamăt, cu teamă, am primit propunerea maestrului Râmniceanu. Nu-l cunoșteam ca poet, și a crea, a gândi, a realiza un spectacol de poezie nu e o poveste tocmai simplă, nu e poveste tocmai la îndemână. Din punctul meu de vedere, până nu înțeleg cu mintea tot, și nu totdeauna e simplu, eu nu m-aș azvârli în poezie. Un recital de poezie, un spectacol de poezie este un lucru complicat, delicat, foarte serios, foarte profund, care presupune foarte multă muncă, înțelegere, șlefuire. Despre asta a fost, despre asta e vorba. Apoi, împreună cu Cvartetul de aici, de la Filarmonică, din Ploiești, am repetat, ne-am ascultat. E important, este esențial. Ne-am înțeles foarte bine și sunt profund recunoscătoare. Îmi crește sufletul când lucrurile se cheamă unul pe celălalt, devin ecoul, consecința celuilalt: muzică, poezie, rostire, artă plastică, gândire”.
„Seara trecută, alături de iubitori ai artelor, am participat la un eveniment de înaltă ținută culturală: lansarea volumului de poezii „Exil”, semnat de cunoscutul artist plastic ploieștean Ștefan Râmniceanu.
Bucuria revederii cu Maestrul pe care îl consider un veritabil ambasador al Ploieștiului în lume a fost dublată, la Filarmonica „Paul Constantinescu”, de emoția spectacolului liric excepțional, în interpretarea prestigioasei Doamne a teatrului românesc, Maia Morgenstern, și a poetului însuși.
Sunt recunoscător pentru momentele emoționante la care am participat, provocate de cuvintele frumoase ale tuturor invitaților dar și de muzica inspirată a Cvartetului Chronos al Filarmonicii ”Paul Constantinescu” și sunt convins că așteptările de frumos ale tuturor ploieștenilor vor găsi curând împlinire.
Și asta pentru că a fost primul eveniment care deschide seria manifestărilor de mare importanță culturală de care publicul se va bucura în 2024, sub egida #Ploiești – Capitala Tineretului în România”, a scris viceprimarul municipiului Ploiești, Daniel Nicodim, amfitrion al evenimentului alături de Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii.
Volumul „Exil” a fost prezentat de către Cornel Nistorescu, jurnalist, Gavril Țărmure, reprezentant al editurii „Charmides” și de Alexandru Cistelecan, cunoscut critic literar.
VEZI VIDEO LIVE APH SECVENȚE DIN SPECTACOLUL DE LANSARE A VOLUMULUI „EXIL” DE ȘTEFAN RÂMNICEANU
La finalul evenimentului, publicul s-a bucurat de sesiunea de autografe.
GALERIE FOTO






CITEȘTE ȘI: PATRIMONIUL PLOIEȘTIULUI SE ÎMBOGĂȚEȘTE CU O DONAȚIE MONUMENTALĂ REALIZATĂ DE SCULPTORUL ȘTEFAN RÂMNICEANU
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană