• La Brebu, lumea vine cu bucurie la evenimentele culturale, care încep să fie o tradiție.
• Duminică seara, o distribuție de gală, Maia Morgenstern și Ana Maria Pop, în spectacolul „Povestiri culese”, producător George Remeș, a încântat publicul entuziasmat.
Am fost la teatru, la țară. La Brebu, se poate. Teatrul Godot a venit cu un spectacol excelent, un dialog formativ, de-a lungul timpului, între o scriitoare, profesoară de literatură, și o studentă care îi devine asistentă și prietenă. O distribuție de gală, Maia Morgenstern și Ana Maria Pop, producător George Remeș.
O meditație despre rolul artei, al scrisului, în special. De ce să scrii, care este relația dintre moralitate și scriere? Scrisul ca vindecare, scrisul ca povestire, scrisul că înțelegere a lumii. Un motto înțelept al profesoarei: „să nu te cenzurezi pentru că ai putea să rănești pe cineva, cu scrisul tău”. Sinceritate, asumare, talent și exercițiu. Dar când acestea se întorc împotriva ta? Cum să gestionezi corect o relație maestru-discipol? Cum să păstrezi o linie de echilibru între viața privată și cea povestită?
Cu astfel de întrebări a trecut pe neobservate o seară friguroasă de duminică. Sala a fost arhiplină, publicul nerăbdător era deja prezent înainte de deschiderea ușilor. Oferiți cetățenilor cultură și o vor aprecia. O lecție pentru edilii care cred că pot investi doar în efemerul muzicilor de petrcere și în fumul de grătare.
La Brebu lumea vine cu bucurie la evenimentele culturale, care încep să fie o tradiție. Ce ne-ați mai pregătit, au întrebat mulți, la plecare.
Un centru cultural impecabil, la țară. Sper să se poată și în alte părți. Trebuie oameni potriviti, la locurile potrivite. Aici sunt, colaboreză bine priceperea administrativă a primarului Adrian Ungureanu cu priceperea culturală și organizatorică a Iraidei Florea, directorul Centrului Cultural.
GALERIE FOTO





Credit foto: Gabriel Voicescu, Ciprian Apetrei
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană