• Muzeul Județean de Istorie și Arheologie deține, în prezent, cel mai bogat și reprezentativ patrimoniu specific monumentelor funerare preistorice.
• Cercetările echipelor de arheologi au continuat cu noi descoperiri, la Ariceștii Rahtivani.
Câmpia din apropierea Ploieștiului este una foarte bogată în descoperiri funerare preistorice, grupate în această zonă delimitată de râurile Prahova și Telejen și localitățile Ariceștii Rahtivani, Băicoi, Bejoi, Florești, Păulești, Ploiești, Nedelea, Strejnicu, Stoenești, Târgșoru Nou, Târgșoru Vechi.
În acest spațiu, comunitățile umane aflate la începutul epocii bronzului au construit mai mult de 350 de movile din pământ (denumite de către cercetători tumuli), explică arheologul Alin Fânculeasa într-o postare de pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova.
VIDEO CERCETĂRI ARHEOLOGICE MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE PRAHOVA
Tumulii sunt monumente funerare impunătoare realizate din pământ, în care erau îngropați oamenii, acum aproape cinci milenii, după un ritual specific acelei perioade.
În prezent aceste monumente au fost expuse pericolului de a fi distruse de investiții industriale sau imobiliare, balastiere, dar și de amenajarea unor centrale cu panouri fotovoltaice.
Pentru a se evita aceste situații, arheologii intervin pentru a salva patrimoniul arheologic care are o valoare culturală inestimabilă, a mai titrat arheologul.
În ultimii ani muzeul din Ploiești a investigat arheologic peste 40 de astfel de movile funerare, instituția deținând în prezent cel mai bogat și reprezentativ patrimoniu specific acestor obiective arheologice.
În luna mai a acestui an o echipă de arheologi de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova condusă de Alin Frînculeasa, din care au făcut parte Octav Negrea, Eduard Ghinea și restauratorul Claudia Dumitrescu, a realizat săpături arheologice preventive în Ariceștii Rahtivani, o localitate foarte bogată în astfel de obiective arheologice, pe raza acesteia fiind identificați peste 120 de tumuli.
A fost excavat un tumul parțial distrus în care a fost descoperit un mormânt, care după studiul materialului osteologic conservat, poate fi atribuit unei persoane subadulte (adolescent). Individul era înmormântat conform standardului funerar specific primei jumătăți a mileniului al III-lea î.Hr., cultura Iamnaia. Nu a avut inventar, ci doar un bulgăre de ocru roșu (argilă bogată în oxizi de fier) depus în apropierea umărului stâng.
Pe raza comunei Ariceștii Rahtivani (Aricești, Nedelea, Târgșoru Nou, Stoienești) au fost cercetați până în prezent în jur 20 de tumuli, localitatea devenind foarte cunoscută în mediul științic din România, dar și în Occident, a conchis Alin Frânculeasa.
CITEȘTE ȘI: FOTO MORMINTE DIN EPOCA BRONZULUI DESCOPERITE ÎN PĂULEȘTI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană