• Timp de cinci zile, capitala Republicii Elene este gazda unui demers cultural inedit: „Zilele orașului Ploiești la Atena”, eveniment complex, sub egita căruia oameni de cultură din municipiu vor arăta publicului manifestări de litere și artă contemporane.
• Zilele orașului Ploiești la Atena, din cadrul proiectului „România, mai aproape de noi”, au loc între 23 și 27 aprilie.
Cu ocazia demarării proiectului „România, mai aproape de noi”, proiect care aduce la Atena evenimente dedicate principalelor orașe din România, o serie de manifestări dedicate municipiului Ploiești, între 23 și 27 aprilie. Zilele orașului Ploiești la Atena este un prilej de a intra în spiritul cultural și artistic al orașului Ploiești prezentat de invitați speciali.
În cadrul manifestărilor Zilele orașului Ploiești la Atena, sunt organizate: o expoziție de carte despre orașul Ploiești care va putea fi vizitată în holul Galeriei de Artă pe tot parcursul celor cinci zile de evenimente, o expoziție de materiale documentare despre orașul Ploiești care va fi prezentată vizitatorilor și o expoziție de artă tradițională din zona Prahovei, care va aduce un plus de culoare evenimentelor.
De asemenea, expoziția de pictură a pictorului Sorin Adam, Cetățean de Onoare Post Mortem, al Municipiului Ploiești, va putea fi admirată pe toată durata proiectului cultural.
Publicul va avea ocazia să îi cunoască și să interacționeze cu scriitorii Victor Adam și Ciprian Apetrei care își vor prezenta, în premieră la Atena, volumele de poezii și proză.
Programul evenimentului Zilele orașului Ploiești la Atena
23.04.2025
Deschiderea evenimentului și a expoziției de pictură a artistului vizual Sorin Adam.
24.04.2025, ora 19:00 - Lansare de carte -Victor Adam „Pământul blestemat”
25.04.2025, ora 20:00 - Lansare de carte - Ciprian Apetrei „Povești călătoare”, recital muzical Cristina Beteringhe.
26.04.2025, ora 19:00 - Spectacol artistic - seară de romanțe și muzică ușoară dedicată oaspeților va fi prezentată de personalități artistice din Atena.

Seria de evenimente Zilele orașului Ploiești la Atena se desfășoară sub egida Asociației Franco-Elene având președinte pe profesorul Nikos Aggelis, cu sprijinul directoarei organizației, Andriana Kouloumpi.
Organizatori: Angela Bratsou, traducător literar, Asociația Culturală Româno-Elenă ARTĂ ȘI CULTURĂ condusă de Mariana Bargan.
Expoziție de pictură prezentată la Atena în memoria pictorului Sorin Adam
Sorin Adam, pictor, Cetăţean de Onoare - Post Mortem al Municipiului Ploieşti, s-a născut la Ploieşti pe 22 august 1968, în familia colecționarilor de artă ploieșteni Mira Tănase și Victor Adam.
În pofida faptului că părinţii îşi doreau altceva pentru cel ce avea să devină pictorul Adam Sorin şi anume o carieră în domeniul ştiinţelor exacte, acesta şi-a ascultat instinctul urmând cursurile Academiei de Arte „Luceafărul” din Bucureşti (academie particulară) secţia pictură şi ale Academiei de Artă Bucureşti, ambele absolvite cu succes în anul 1996.
„După nenumărate discuţii cu ai mei, am obţinut acceptul lor şi am început să mă pregătesc cu Mihai Bandac, de la care am învăţat cât de importante sunt tenacitatea şi concentrarea asupra propriei tale munci. Îmi spunea că lucrul la şevalet se termină atunci când, din cauza oboselii, îţi cade pensula din mână. La început am luat asta ca pe o exagerare, dar pe parcursul pregătirii mele nu numai că m-am convins că avea dreptate, dar chiar am trăit momente de istovire totală încercând să finalizez câte o lucrare. Păstrez acelei perioade de formare o amintire caldă, încărcată de nostalgie şi de recunoştinţă, deoarece atunci am reuşit să scot pentru prima dată la lumină ceea ce, fără dar şi poate, exista în interiorul meu în stare latent.
Au urmat anii studenţiei, contactul profesional, dar şi uman, prietenesc chiar, cu maeştrii Vasile Grigore, Marius Cilievici, Traian Brădean, Constantin Piliuţă. De la fiecare dintre ei am deprins câte ceva preţios, dar cea mai importantă învăţătură cu care m-am ales din aceste relaţii privilegiate a fost aceea că, dacă aspir să ajung cândva ca ei, trebuie să mă feresc să le calc pe urme. Adică să nu mă las fascinat de măiestria lor artistică şi să renunţ din această cauză la căutarea propriei mele identităţi.”
Îşi începe cariera ca preparator universitar la Academia de Arte „Luceafărul” din Bucureşti, în anul 1998.
Devine membru al Uniunii Artistice din România.
A fost îndrumat de mari maieştri precum Vasile Grigore, Marius Cilievici, Traian Bradean sau Constantin Piliuţă, de la fiecare învăţând câte ceva preţios, astfel pornind în căutarea propriei sale identităţi.
Începând cu 1990, Sorin Adam a participat la numeroase expoziţii de grup, saloane, târguri naţionale şi internaţionale, bienale, din România şi Italia, având, în acelaşi timp, şi expoziţii personale în Bucureşti şi în multe alte oraşe ale ţării: Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti (1993, 1994, 1995-1996, 1997), Florenţa (Italia, 1997), Muzeul de Artă din Constanţa (1997), Corropoli Abruzzo (Italia, 1998), Cercul Militar Naţional Bucureşti (1999, 2002), Muzeul de Artă din Ploieşti (2003).
Expoziţia personală din 2004, de la Galeria Artelor din Bucureşti, a fost rodul muncii de trei ani în Grecia, la ţărmurile Mediteranei (Insulele Santorini, Naxos, Paros şi Mykonos).
În aprilie 2008, Sorin Adam a avut vernisajul expoziţiei „Culorile Istanbulului”, la Galeria de artă a Cercului Militar Naţional Bucureşti, realizată în urma documentării din luna decembrie 2007, în perioada expoziţiei „Muzica culorilor”, deschisă la Universitatea Isik din capital Turciei.
Au urmat expoziţii particulare: la Palatul Beldiman Iaşi (febr. 2009), la Galeria Occident Bucureşti (mai 2009), la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti (2009), la Galeria de Artă „Frezia” (nov. 2011), la Cercul Militar din Bucureşti (2012 şi 2014), la Muzeul de Artă Constanţa (2014), Salonul „Naţional Ion Andreescu” - Buzău (2014), Galeria de Artă „Calea Victoriei 33” (2015), Muzeul de Artă Constanţa, expoziţie organizată de Centrul Cultural Turc - Yunus Emre (2015).
În 2010 a expus în cadrul Salonului Naţional de Artă „Atingeri şi Semne” la Palatul Parlamentului şi la Palatul Suţu, în cadrul expoziţiei „Iarna în pictura românească” în colecţii particulare.
Pictorul Sorin Adam s-a stins din viaţă la 54 de ani, pe 22 decembrie 2022, în Bucureşti.
Omul şi pictorul Sorin Adam, care şi-a lăsat o amprentă valoroasă, prin expresivitatea artistică şi o reţetă compoziţională autentică, merită cu prisosinţă titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Ploieşti. În semn de preţuire a creaţiei sa artistice, lucrările sale de pictură de şevalet au fost expuse, astăzi, în incinta sediului municipalităţii.
Pictorului Sorin Adam i-a fost conferit, post-mortem, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești.
Gestul autorității publice locale vine ca o recunoaștere a activității și operei pictorului și graficianului Adam Sorin, plecat timpuriu dintre noi, dar care rămâne una dintre figurile marcante ale culturii naționale contemporane, cu lucrări de artă care transmit o estetică specifică a școlii românești.
„Tablourile lui Sorin Adam au câteva virtuţi cardinale, care se adună rareori la un singur artist. Se recunosc în orice mare expoziţie din domeniu, fac gol în jur (cum se spune în limbajul organizatorilor de Saloane şi al colecţionarilor), prin vehemenţa efectului la public şi, ce-i cu adevărat important, trimit cu ideea la un mod foarte complex de a gândi creaţia, în continuitatea aşa-numitei picturi de muzeu interbelice”, subliniază în articolul „Sorin Adam - Un nume de luat în seamă”, Tudor Octavian (2 august 2009).
„Sigur pe sine şi pe această formulă stilistică, definită cu claritate după ani de tatonări în care şi-a cerut sieşi ca, mai presus de orice, să încerce să nu semene cu cei în preajma cărora şi-a făcut ucenicia, Sorin Adam reprezintă în momentul de faţă un nume peste care va coborî cu siguranţă, mult râvnita povară a gloriei artistice”, spunea Corneliu Ostahie (14 octombrie 2009), într-un articol referitor la volumul lui Sorin Adam, „Un recurs convingător la valorile tradiţiei”, așa cum precizează poetul Ioan Groșescu.
În memoria sa, pe parcursul evenimentului „Zilele orașului Ploiești la Atena”, lucrările sale picturale vor putea fi admirate gratuit.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană