Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

D-ale lui Caragiale festival ploiești
Categorie: APH Cultural
  • Marți a avut loc, la Ploiești, a VIII-a ediție a Festivalului Național – Concurs de Teatru „D-ale lui Caragiale”, eveniment organizat de Direcția Județeană de Asistență și Protecția Copilului și devenit emblematic pentru incluziunea socială prin cultură.

Festivalul „D-ale lui Caragiale” a adus anul acesta, pe scena Sălii „Europa” din Palatul Administrativ, 190 de participanți – copii, tineri și adulți – din unități de asistență socială din județele Prahova, Argeș, Buzău, Cluj, Călărași, Constanța, Covasna, Giurgiu, Neamț, Sălaj, Vaslui, precum și din sectoarele 4 și 6 ale municipiului București. În total, în cadrul actualei ediții au participat 25 de trupe de teatru au urcat pe scenă, prezentând fragmente din operele unor dramaturgi români consacrați, într-un exercițiu de empatie, curaj și pasiune pentru artă.

„Festivalul «D-ale lui Caragiale» nu este doar un concurs de teatru, ci o lecție de umanitate și un exemplu de bune practici în domeniul incluziunii sociale.

Pentru protagoniștii acestei zile – oameni care înfruntă zilnic provocări pe care majoritatea le ignoră – scena a devenit o rampă de lansare a încrederii în sine și a bucuriei de a fi văzuți și auziți. Prin costume, replici și emoții autentice, au demonstrat că pot crea momente teatrale memorabile, în ciuda dificultăților personale”, au subliniat reprezentanții Consiliului Județean Prahova.

Citiți și: Academia Europeană de Film oferă o platformă gratuită de filme pentru şcolile şi adolescenţii din România

Back To Top