• Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, Alianța Franceză Ploiești invită elevii de gimnaziu și de liceu să participe la concursul de scriere creativă „La Ronde des Mots”, organziat cu ocazia Zilei Europene a Limbilor.
• Competiția are loc pe 26 septembrie, iar câștigătorii vor fi recompensați cu diplome și cărți.
Concursul de scriere creativă „La Ronde des Mots”, organziat cu ocazia Zilei Europene a Limbilor de către Alianța Franceză Ploiești este destinat elevilor de gimnaziu (clasele a VII-a și a VIII-a) și de liceu (normal, bilingv).
Competiția este programată pe 26 septembrie între orele 13.30 - 15.30, la sediul Aliantei Franceze.

Ziua Europeană a Limbilor, sărbătorită anual la 26 septembrie, promovează diversitatea lingvistică, încurajează învățarea limbilor străine în toate grupele de vârstă și subliniază importanța traducerii și a profesiilor în domeniul lingvistic.
Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine și să îl sensibilizeze cu privire la existența și valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa, încurajând învățarea lor.
Manifestarea a debutat în anul 2001, an care a fost declarat de Consiliul Europei Anul european al limbilor vorbite. De atunci, în fiecare an, la 26 septembrie, în fiecare din cele 45 de state membre ale Consiliului Europei, se sărbătorește Ziua limbilor vorbite.
În Europa se vorbesc 24 de limbi oficiale, dar există și peste 60 de comunități autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară, iar tematica multilingvismului a devenit tot mai prezentă în dezbaterea europeană, în special din 2007, când a fost creat în cadrul Comisiei Europene portofoliul multilingvismului.
În toată lumea sunt vorbite între 6000 și 7000 de limbi, dintre care aproximativ 225 sunt limbi europene, iar mai mult de jumătate din populația globului este bilingvă sau plurilingvă (vorbește sau înțelege două sau mai multe limbi).
Mai mult de jumătate dintre cetățenii europeni declară că vorbesc și o limbă străină, iar mai mult de un sfert vorbesc chiar două limbi străine. Conform Eurobarometrului Special 243, publicat în februarie 2006, între cetățenii UE, 38% vorbeau și engleza, 14% franceza sau germana, 7% rusa, 5% spaniola și 3% italiana, pe lângă limba maternă.
Globalizarea, mobilitatea și tipurile de afaceri fac ca cetățenii să aibă nevoie de competențe lingvistice străine pentru a lucra eficient, iar capacitatea de a comunica în mai multe limbi face parte din competențele esențiale pe piața muncii și consolidează competitivitatea, dar învățarea limbilor străine aduce și alte beneficii permițând realizarea de noi prieteni și contacte.
Cu un mare număr de imigranți sau refugiați, orașele Europei au devenit tot mai multilingvistice. De exemplu, la Londra se vorbesc mai mult de 300 de limbi: engleza, franceza, chineza, poloneza, rusa, spaniola, portugheza, araba, turca, dar și bengali, kurda, berbera, hindi, urdu sau punjabi.
La Summitul UE de la Barcelona din anul 2002, a fost stabilit ca obiectiv pentru copii învățarea a cel puțin două limbi străine, iar Uniunea Europeană cheltuiește mai mult de 30 de milioane de euro anual pentru a promova învățarea limbilor străine și diversitatea lingvistică prin programele Socrates și Leonardo da Vinci.
Politica UE în materie de multilingvism pledează pentru predarea și învățarea mai multor limbi străine pentru a stimula comunicarea, mobilitatea și cooperarea în întreaga Europă. Datorită unor programe precum Erasmus+, europenii își pot îmbunătăți competențele lingvistice prin activități educaționale sau de formare în 34 de țări. De asemenea, UE finanțează diverse proiecte lingvistice, încurajează învățarea reciprocă între țările UE și cooperează cu organizațiile internaționale pentru a promova inovarea în predarea limbilor străine.
Competențele lingvistice pot ajuta oamenii să își găsească un loc de muncă, pot facilita accesul la servicii și exercitarea drepturilor și pot contribui la solidaritate prin consolidarea dialogului intercultural și a coeziunii sociale. Uniunea Europeană se caracterizează prin diversitatea sa culturală și lingvistică, iar limbile vorbite în țările UE reprezintă o componentă esențială a patrimoniului său cultural.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană