• Joi, 23 octombrie, începând cu ora 19.00, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești organizează un eveniment dedicat memoriei maestrului Leonida Brezeanu, dirijor, compozitor și co-fondatorul instituției.
• Se anunță un concert simfonic de excepție, o seară dominată de rafinament, emoție și multă pasiune.
Programul include partitura semnată de Charles Auguste de Bériot, „Scene de Ballet” pentru vioară și orchestră, Op. 100, o lucrare plină de grație și virtuozitate, „Concertino pentru două viori și orchestră” de Paul Ratz într-un aranjament realizat de Lodrin Marin și Simfonia I a celebrului compozitor vienez, Ludwig van Beethoven. Pe scena Sălii „Ion Baciu” vor urca violoniștii Zefir Andrei Brezeanu și Ondin Brezeanu, alături de Orchestra Simfonică ploieșteană, condusă de la pupitrul dirijoral de către maestrul Zefir Brezeanu.
Cine a fost maestrul Leonida Brezeanu
Născut la Teișani (Prahova) pe 28 octombrie 1938, a urmat Liceul „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, Institutul de Limbă Rusă „Maxim Gorki” (1956-1959) și, ulterior, Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București (1959-1963). Aici, a avut parte de o pregătire academică valoroasă, beneficiind de îndrumarea unor profesori de renume ce au făcut parte din elita muzicală a vremii. I-a avut ca mentori pe Ioan Șervezi și Dragoș Alexandrescu la teorie și solfegiu, pe maestrul Gheorghe Dumitrescu la armonie, pe marii muzicieni Zeno Vancea și Dinu Ciocan la contrapunct, regretații Tudor Ciortea și Myriam Marbé la forme muzicale, a studiat folclorul cu Emilia Comișel, compoziția cu renumiții Alfred Mendelsohn și Tiberiu Olah, istoria muzicii cu prestigiosul Octavian Lazăr Cosma, pianul cu Silvia Căpățînă iar Ioan D. Vicol și D.D. Botez i-au deslușit tainele dirijatului coral.
Folclorist-orchestrator și dirijor al Orchestrei Populare „Flacăra Prahovei” din Ploiești (1961-1970), dirijor secund și membru co-fondator al Orchestrei Semi-simfonice a Sindicatelor din Ploiești (actualmente Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu”) în perioada 1962-1964, profesor de pian la Liceul de Muzică din Ploiești (1970-1974), dirijor al Ansamblului de Cântece și Dansuri al Casei de Cultură din Câmpina (1970-1974), instructor principal (1974-1977) și director (1977-1983) la Centrul Județean de Îndrumare a Creației Populare-Prahova, instructor principal al Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă-Prahova (din 1983), și profesor de canto popular tradițional și pian la Liceul de Arte din Ploiești (1990-2009), maestrul Leonida Brezeanu a reușit să îmbine, de-a lungul întregii sale cariere, activitatea artistică, pedagogică și managerială, contribuind la consolidarea vieții muzicale locale și oferind repere valoroase pentru generațiile următoare.
În calitate de compozitor, domnia sa a lăsat moștenire o creație amplă, ce numără lucrări în aproape toate genurile, de la muzică de scenă (muzică destinată copiilor precum numeroase pagini pentru Teatrul de Păpuși cum sunt „Omul cu umbrela roșie” de Titel Constantinescu – 1970, „Gîscănelul” de F. Ghernet – 1974, „Întâmplare la grădina zoologică” de Alecu Popovici – 1979, „Roboțel de oțel” de Dorina Bădescu - 1983, operetă – „Toamna se numără bobocii”, farsă populară în 2 acte pe libret de Cezar Țipa, muzica în colaborare cu Florin Comișel, „Cu cine am onoarea?...” musical, în colaborare cu Florin Comișel etc.), muzică vocal simfonică („Cântecul Jianului” pentru bariton și orchestră pe versuri populare – 1963), muzică simfonică („Sonata pentru orchestră de coarde”- 1962, „Suita I” și „Suita a II-a” pentru orchestră simfonică -1986), muzică de cameră (lucrări destinate pianului - „Învențiune în stil clasic” pentru pian – 1961, „Pastile muzicale” mică suită pentru pian – 1965, „Trei piese sarcastice” pentru pian -1965, orchestrei de coarde, clarinetului, oboiului, fagotului etc.), muzică corală („Mică suită” pentru două voci egale pe versuri populare – 1978, „S-a legat dorul de mine” pentru cor bărbătesc pe versuri populare – 1981 etc.) până la muzică vocală (romanțe pentru voce și pian precum „Te duci”– 1964 ori „Ți-am dăruit o crizantemă”) dar și numeroase culegeri și antologii de cântece. Paginile sale muzicale se evidențiază prin sonorități pline de originalitate, înspirate de melosul popular, peste care a suprapus rigoarea clasică și o expresivitate lirică aparte.
Întreaga activitate a fost apreciată cu numeroase premii și distincții, printre cele mai importante fiind numirea sa ca membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și membru corespondent al Academiei Americano-Române de Arte și Științe din SUA și Canada (începând cu anul 2000).
Despre Zefir Brezeanu
Absolvent al Liceului de Artă din Ploiești, Brezeanu Zefir și-a început parcursul muzical la vioară sub îndrumarea profesoarei Elena Istrate, pentru ca mai apoi să descopere timbrul clarinetului, devenind elev la clasa profesorului Florian Nistoroiu. Și-a perfecționat stilul interpretativ alături de maestrul Aurelian Octav Popa, în cadrul cursurilor de măiestrie susținute de domnia sa la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Parcursul academic este impresionant, urmând pentru un an cursurile Academiei de Muzică din București alături de prof. Ion Cudalbu, ulterior devenind student al Universității Illinois din Chicago la clasa prof. Gene Collard. Câștigător al unei burse de studii, a avut ocazia de a-și desăvârși maniera interpretativă în Italia, la Universitatea din Florența, la clasa prof. Dario Goracci. A urmat apoi cursurile de masterat și doctorat la Universitatea Indiana din Bloomington, unde a avut ocazia de a-l cunoaște pe profesorul David Baker, cel care i-a deschis porțile jazz-ului, o direcție muzicală pe care Brezeanu Zefir a abordat-o cu entuziasm. Sub îndrumarea acestuia, a activat doi ani în ansambluri de jazz și a fost invitat să realizeze înregistrări în cadrul celor mai importante Big Band-uri ale Universității din Bloomington, interpretând lucrări din repertoriul celebrului clarinetist Artie Shaw.
A participat la competiții naționale și internaționale („Cântarea României”, Olimpiade Naționale, Concursurile Billingham, „Joy and Bob Harnack” și Barr Association of Chicago Award), unde a obținut premii valoroase.
Activitatea sa artistică este foarte bogată, de la debutul său ca solist, la numai 13 ani, (pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, sub bagheta maestrului Ion Baciu) numărând, de-a lungul anilor, o paletă amplă de recitaluri, apariții solistice, proiecte muzicale remarcabile și colaborări valoroase. A fost saxofonist al Big Band-ului Național din Beirut (Liban), cu care a susținut turnee pe cele mai importante scene din Liban. În paralel, și-a dezvoltat pasiunea pentru educație, înființând Asociația „ARTon” și „Magic Orchestra” și realizând evenimente caritabile, concerte pentru copii și recitaluri de promenadă.
În prezent, Brezeanu Zefir activează ca șef de partidă clarinet în compartimentul de suflători în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, aducând prin profesionalismul și experiența sa o contribuție semnificativă la viața culturală a orașului.
Tânărul violonist pe scena Filarmonicii
Elev în clasa a XII-a la Liceul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, Zefir Andrei Brezeanu a studiat vioara cu Sorin Dobre, Roxana Furtună și Silviu Gherasimescu, profesori alături de care și-a format o tehnică solidă și și-a dezvoltat expresivitatea și sensibilitatea. A participat la cursuri de măiestrie susținute de violoniști de renume precum Piviu Prunaru, Sarah Nemțanu și Iuliana Munch, experiențe care i-au lărgit orizontul interpretativ și i-au consolidat personalitatea artistică.

De la debutul său pe scena ploieșteană din noiembrie 2022, în concertul „In memoriam Leonida Brezeanu”, când a interpretat „Concertone în Do major” de W. A. Mozart (alături de unchiul său, Ondin Brezeanu, sub bagheta tatălui său, Zefir Brezeanu), tânărul violonist s-a remarcat printr-o activitate artistică variată și bogată. A evoluat în recitaluri, concerte camerale ori alături de muzicieni consacrați și a participat la numeroase competiții de profil, din țară și străinătate, unde a obținut premii importante: Premiul I la Concursul Național de Interpretare și Creație „Paul Constantinescu”, Ploiești 2023, Premiul I la Scherzo International Competition – 2025, Premiul III la Master of Strings – 2025. În ultimii ani Andrei a descoperit frumusețea muzicii de jazz și libertatea pe care aceasta ți-o oferă, colaborând cu trupa de jazz a Colegiului de Artă „Carmen Sylva” (ansamblu cu care a avut numeroase apariții pe scenă), a explorat domeniul compoziției, semnând aranjamente și lucrări originale pentru trupa de teatru UMBRE (alături de care a avut numeroase apariții pe scene din București) și și-a descoperit talentul actoricesc, interpretând un rol în filmul regizat de Toma Enache, „Jupuit de viu”.
În iunie 2024 s-a remarcat printr-o interpretare strălucitoare a „Melodiilor lăutărești” op. 20 de Sarsate (alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii ploieștene, dirijor Iulian Rusu), câștigând aprecierea publicului.
În prezent, Andrei Brezeanu își desăvârșește formarea muzicală sub îndrumarea profesorului Ondin Brezeanu.

Foto: Filarmonica Paul Constantinescu Ploiesti/ Facebook
Bilete AICI.
Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de AICI.
CITEȘTE ȘI: FOTO&VIDEO Ploiești JAZZ Festival XX s-a încheiat, duminică, într-un univers sonor fabulos și rafinat
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană