-
Muzeul Colecțiilor – SICAR Museum își deschide oficial porțile între 21 și 23 noiembrie 2025, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești, printr-un eveniment dedicat pasionaților de sport, istorie și artă vizuală.
-
Deschiderea marchează lansarea unei expoziții care reunește memorabilia sportivă rară, tricouri semnate, ilustrații și autografe ale unor nume importante din fotbal, baschet și alte discipline.
Programată pe parcursul a trei zile, deschiderea fizică a Muzeului SICAR va include o serie de surprize pentru vizitatori, tombole, activități interactive și momente speciale, dedicate publicului de toate vârstele. „Fiecare exponat spune o poveste – iar tu poți fi parte din ea. Nu rata ocazia de a explora lumea sportului dintr-o perspectivă diferită, la Muzeul Colecțiilor – SICAR Museum, un proiect care aduce pasiunea și inspirația mai aproape de comunitate!”, transmit organizatorii.

Evenimentul este organizat de asociația Eurospirit și finanțat de Primăria Municipiului Ploiești, prin fonduri publice destinate activităților nonprofit de interes general. La realizarea proiectului au contribuit Cristi Stavri, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, Consiliul Județean Prahova, Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova și Centrul Județean de Cultură Prahova – „Eugen Simion”.
Lansat în luna august de asociația Eurospirit, SICAR Museum este primul muzeu privat din județ dedicat colecțiilor personale, cu un accent puternic pe obiectele din memorabilia sportivă, reunite într-un proiect care urmărește să aducă publicului povești autentice și inspirație din lumea sportului.