• Pe 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, o zi sfântă care aduce în prim-plan purificarea trupului și a sufletului, dar și legătura noastră profundă cu divinul.
• Este momentul în care Iisus Hristos a fost botezat de către Ioan în apele Iordanului, iar natura întreagă pare să se oprească pentru a marca miracolul.
Boboteaza, cunoscută și sub numele de Epifania, este o sărbătoare care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Pentru creștinii ortodocși, este ziua în care Duhul Sfânt a coborât peste Iisus în momentul botezului, iar cerurile s-au deschis. Astfel, Boboteaza devine un simbol al curățirii, sfințirii și reînnoirii spirituale.
La o zi după Bobotează, pe 7 ianuarie, se celebrează Sfântul Ioan Botezătorul, cel care a pregătit calea Mântuitorului.
Boboteaza: Apa sfințită și purificarea sufletului
Boboteaza este cunoscută pentru ritualul sfințirii apei, moment care atrage an de an mii de credincioși la biserici și pe malurile apelor. Apa sfințită, numită Agheasmă Mare, este considerată miraculoasă, având puterea de a alunga răul și de a proteja casele și familiile de necazuri.
Credincioșii iau Agheasmă Mare acasă și o folosesc pentru a stropi locuința, grajdul animalelor sau chiar grădina, în semn de binecuvântare. Se spune că această apă nu se strică niciodată, iar gustul ei rămâne proaspăt chiar și după ani.
Un alt moment marcant al Bobotezei este aruncarea crucii într-un râu sau lac. Urmată de încercările curajoase ale tinerilor care se întreprind să o recupereze. Se spune că cel care aduce crucea la mal va avea noroc în anul care urmează.
Boboteaza: obiceiuri și superstiții
De-a lungul timpului, Boboteaza a fost înconjurată de numeroase obiceiuri și superstiții:
Fetele nemăritate pun busuioc sub pernă și se roagă să-și viseze ursitul. Se spune că visul lor din noaptea de Bobotează le va dezvălui chipul celui sortit.
Gospodarii stropesc animalele din grajd cu Agheasmă Mare pentru a le feri de boli și pentru a asigura o recoltă bogată.
Se evită spălatul rufelor în ziua de Bobotează, pentru că apele sunt sfințite și considerate pure.
Sfântul Ioan Botezătorul: Protectorul credinței
Pe 7 ianuarie, întreaga comunitate ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Botezătorul. Cel care a avut misiunea sfântă de a-L boteza pe Iisus și de a pregăti calea Mântuitorului. Sfântul Ioan este cunoscut drept un exemplu de smerenie, curaj și credință neclintită.
Aceasta este una dintre cele mai populare zile onomastice din România, milioane de români purtând numele de Ioan, Ioana sau derivate ale acestora. Obiceiul spune că persoanele care și-au sărbătorit onomastica în această zi trebuie udate simbolic, pentru a avea un an plin de belșug.
Mesele tradiționale de Bobotează și Sfântul Ioan
Ca orice sărbătoare românească, Boboteaza și Sfântul Ioan sunt marcate de mese bogate, unde familia se adună pentru a celebra. De obicei, în ajunul Bobotezei se respectă un post aspru, iar masa din ziua sărbătorii este îmbelșugată cu bucate tradiționale:
Colaci și pâine de casă, adesea folosiți și în ritualuri religioase.
Pește – simbol al curăției și credinței.
Sarmale, cozonaci și plăcinte, care împodobesc masa și aduc bucurie între cei dragi.
Boboteaza și Sfântul Ioan nu sunt doar simple sărbători religioase, ci momente care ne reconectează cu tradițiile noastre străbune. Fie că participăm la slujba de sfințire a apei, că pregătim masa pentru cei dragi sau că învățăm copiii despre semnificația acestor zile, fiecare gest și obicei ne aduce mai aproape de tradițiile neamului nostru.
Boboteaza în lume
La începuturile Bisericii, sărbătoarea Crăciunului se ţinea la data solstiţiului de iarnă (în inima iernii şi a nopţii, simbolizând căderea, păcatul), adică, după vechiul calendar egiptean folosit în Răsărit, la 6 ianuarie: se sărbătoreau în acelaşi timp Crăciunul, Botezul lui Hristos şi Nunta din Cana (în Alexandria: „sărbătoarea luminilor”).
În secolul al IV lea, sărbătoarea Crăciunului a fost stabilită la Roma la data solstiţiului de iarnă după calendarul iulian, adică la 25 decembrie. Antiohia şi Constantinopolul au făcut la fel la sfârşitul secolului al IV-lea. După această schimbare, 6 ianuarie a devenit în Apus sărbătoarea arătării Magilor, a Botezului Domnului şi a Nunţii din Cana, sub numele de „Epifanie”. În secolul al V lea, obiectul principal al Epifaniei a devenit Închinarea Magilor, în timp ce Botezul lui Hristos a fost deplasat cu opt zile (13 ianuarie), iar Nunta din Cana în duminica următoare. În Răsărit, 6 ianuarie a devenit sărbătoarea Botezului lui Hristos, numită când Epifanie, când Teofanie.
Tradiţiile celebrării Epifaniei diferă de la o ţară la alta. În unele regiuni ale Spaniei, la Madrid şi la Barcelona au loc procesiuni cu care. Regii Magi, Gaspar, Balthazar şi Melchior, aruncă bomboane. Ei sunt urmaţi de călăreţi, simbolizând cavalcadele Magilor. Regii Magi sunt aici cei care aduc daruri copiilor. Ei aduc daruri copiilor în ziua Epifaniei, şi nu de Crăciun.
În Franţa există, din secolul al XIV-lea, tradiţia La galette du Roi (aproximativ tortul regelui). Este o prăjitură, împodobită cu o coroană, în care se află un bob de fava (o specie de fasole). Fava în „tortul regelui” aminteşte de un obicei străvechi din timpul Imperiului Roman. La galette du roi este împărţită în atâtea porţii câte persoane sunt prezente, plus una, destinată primului sărac care ar veni. Aceasta este numită „partea lui Dumnezeu” sau „partea Fecioarei”. Există şi partea celor absenţi, cum ar fi cei plecaţi la armată sau pe mare. Aceasta este păstrată până la întoarcerea lor, ca un fel de a spune „ne-am gândit la voi”. Dacă se păstra mult timp fără să se fărâmiţeze, este un semn bun. Cel care găsește bobul în bucata lui de tort este încoronat rege/regină, care va oferi tortul anul viitor.
În Germania, trei tineri sau copii, deghizaţi în Regi Magi, merg din casă în casă pentru a duce vestea. La intrare, cei trei regi cântă melodii specifice şi desenează iniţialele Magilor pe uşi.
La Roma şi în Italia de Sud, jucăriile le sunt aduse celor mici în noaptea de 5 spre 6 ianuarie de către Befana (pronunţie deformată a cuvântului Epifanie), o vrăjitoare bătrână, dar bună. Ea vine pe mătură, trece prin horn şi lasă cadourile. Numită altădată şi Stria (zgripţuroaică, vrăjitoare), este aşteptată cu emoţie de copii, care primesc daruri modeste. Ca vrăjitoarea să stea cât mai mult timp, pe masă se pun în seara din Ajunul Bobotezei diferite feluri de mâncare, fructe şi un pahar cu vin, se fac biscuiți numiți „befaninis”, iar pe pragul casei se presară fân pentru măgarul ei. La sobă sunt agăţaţi ciorapi pentru cadouri, mai ales fructe. Cei care n-au fost cuminţi primesc numai cărbuni (obiceiul se aseamană cu cel din ziua Sfântului Nicolae, în tradiția ortodoxă, când copiii cuminți primesc daruri, iar cei care n-au fost cuminți primesc nuiele). Befana soseşte îmbrăcată toată în negru, cu pantofii jupuiţi şi rupţi şi cu sac mare în spate. Potrivit legendei, Befana fusese anunţată de Naşterea lui Iisus de către cei trei Regi Magi, care o invitaseră să urmeze alături de ei Steaua. Întârziind, ea a pierdut din vedere Steaua. De atunci, pe cal, pe măgar sau pe mătură, purtând un coş sau un sac mare cu bunătăţi, zboară din casă în casă în speranţa că-l va găsi pe micul Iisus. Precaută, lasă un cadou fiecărui copil adormit.
CITEȘTE ȘI: Ajunul Bobotezei, zi de post negru. Tradiții și superstiții
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
