Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

teatrul Toma Caragiu Ploiesti, sepctacole, targul de arta stradala de Florii,
Categorie: APH Cultural

• Spectacolele săptămânii de la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești aduc în atenție subiecte diverse din dramaturgia contemporană, de la comedii la scenarii de o mare profunzime.
• Cei mai mici spectactori abia așteaptă weekendul, când va fi organizat Târgul de Artă Stradală de Florii.

Primele reprezentații ale lunii aprilie aduc pe scena Teatrului „Toma Caragiu” o selecție ce reunește montări ale unor texte din dramaturgia contemporană, care le vor oferi spectatorilor ocazia întâlnirii cu experiențe artistice variate. Programul reunește comedii semnate de autori francezi, care explorează, cu finețe și umor, dinamica relațiilor de cuplu, alături de un scenariu original, de o profunzime tulburătoare, care propune o incursiune introspectivă în universul traumelor, al vinovățiilor și al adevărurilor nerostite. Cei mici se vor putea bucura, împreună cu întreaga familie, de trei zile care le sunt dedicate, pe parcursul celei de-a cincea ediții a Târgului de Artă Stradală de Florii.

O IDEE GENIALĂ – vineri, 3 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Aflați în căutarea unui apartament, Arnaud și Marion apelează la ajutorul lui Cedric, un agent imobiliar fermecător, iar Arnaud începe să creadă că Marion ar putea fi atrasă de acesta.
Pentru a rezolva situația, o întâmplare norocoasă îi vine în ajutor: Arnaud îl întâlnește în metrou pe Thomas, sosia perfectă a agentului, și pune la cale un plan ingenios. Astfel, Thomas va pretinde că este Cedric, pentru a-l compromite în fața lui Marion. Totul pare bine gândit, până când Cedric și Thomas ajung față în față chiar în casa lui Arnaud, iar încurcătura devine și mai mare odată cu apariția lui Jules, fratele geamăn al lui Thomas. Trei bărbați identici și o avalanșă de confuzii! Această reprezentație este Sold Out.

O LIVRARE – sâmbătă, 4 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
Un spectacolul ce explorează tema vinovăției care nu dispare odată cu trecerea timpului, ci continuă să apese asupra celor implicați, modelându-le alegerile și relațiile, „O livrare” vorbește despre responsabilitatea de a-ți asuma trecutul, despre curajul de a spune adevărul și despre consecințele tăcerilor care, deși par să protejeze, ajung să rănească. În același timp, aduce în prim-plan felul în care traumele nerezolvate se transmit dintr-o generație în alta, afectând identitatea, încrederea și capacitatea de a ierta.

FLOARE DE CACTUS – duminică, 5 aprilie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”
O comedie plină de farmec și umor care abordează, cu tandrețe și ironie, teme universale precum minciuna și sinceritatea, frica de angajament și curajul de a iubi, urmărind personajele în căutarea propriului drum spre fericire, „Floare de cactus” a cunoscut succes atât pe scena de teatru, cât și în cinematografie, prima ecranizare a acestei piese fiind distinsă cu un premiu Oscar, o nominalizare la BAFTA Awards și un premiu și patru nominalizări la Golden Globe Awards. Această reprezentație este Sold Out.
Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, telefon 0244.522.774 sau online, accesând secțiunea Program spectacole de pe site-ul www.teatruploiesti.ro.

La sfârșit de săptămână, între 3 și 5 aprilie, cea de-a cincea ediție a TÂRGULUI DE ARTĂ STRADALĂ DE FLORII își va deschide porțile și îi va aștepta pe cei mici, dar și pe părinți și bunici, cu spectacole de teatru pentru copii, de ventrilocie, diverse ateliere de creație sau de mânuire a marionetelor, reprezentații de cântece și dansuri populare, concerte de muzică folk, dar și tradiționala vânătoare de ouă de Paște. Pe întreaga durată a Târgului de artă stradală de Florii, personaje de poveste și artiști pe catalige vor fi protagoniștii unor inedite momente de animație stradală.

Descoperiți lumea mereu surpinzătoare a teatrului, universuri care prind viață pe scenă sau în spații neconvenționale, într-o îmbinare a emoției, creativității, entuziasmului și a spiritului ludic.

Foto: O livrare - spectacol / Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești

CITEȘTE ȘI: Târgul de Artă Stradală de Florii: 3-5 aprilie, la Teatrul „Toma Caragiu”

Back To Top