Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Start Up Nation 2022 cabinet stomatologic
Categorie: Economic

START UP NATION 2022 Ești medic stomatolog și îți dorești propriul cabinet? Îți prezentăm mai jos cum poți înființa un cabinet stomatologic prin accesarea de fonduri nerambursabile.

Începutul anului 2022 aduce un ajutor pentru antreprenorii români, inclusiv cei din domeniul medical. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a publicat, la finalul lunii februarie, propunerea de procedură de implementare a programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start Up Nation România”, precum și lista codurilor CAEN eligibile în cadrul programului. 

Se poate obține punctaj maxim în cadrul proiectului și pentru coduri CAEN aferente serviciilor medicale, respectiv 8622 – activități de asistență medicală specializată, 8623 – activități de asistență stomatologică și 8690 – alte activități referitoare la sănătatea umană.

Alături de încadrarea în lista activităților eligibile, există cerințe legate de anul înființării (după 1 ianuarie 2020), statutul de societate cu răspundere limitată, debutul în afaceri (antreprenorul să nu mai fi avut calitatea de asociat în altă societate până la momentul înființării celei cu care aplică), contribuția proprie, crearea unui loc de muncă, participarea antreprenorului la cursuri de competențe antreprenoriale și digitale, lipsa datoriilor la buget etc.

START UP NATION 2022 Cheltuieli care pot fi făcute din fondurile obținute și schema de finanțare

Suma maximă de 200.000 lei va putea fi utilizată pentru echipamente medicale necesare derulării activității (unit dentar, instrumentar chirurgical și pentru tratamente endodontice, instrumentar/aparatură de detartraj, aparatură pentru sterilizare etc.), cumpărarea sau închirierea unui spațiu, mobilier, echipamente IT, salarii, utilități, precum și servicii de consultanță în scopul realizării proiectului etc. Ajutorul financiar nu se acordă pentru echipamente second-hand sau cumpărate în leasing.

Implementarea proiectului se poate realiza și prin intermediul unui credit punte pus la dispoziție de băncile partenere și garantat de către stat, ale cărui costuri financiare (inclusiv dobânzi) sunt, de asemenea, eligibile prin proiect. Reprezentanții Ministerului Antreprenoriatului și Turismului estimează că programul va fi lansat în perioada aprilie-mai 2022.

Dacă sunteți interesat de acest program de finanțare nerambursabilă și doriți o analiză a eligibilității ideii de afacere și a investițiilor, puteți obține detalii de la consultanți profesioniști pe pagina de Facebook: https://m.facebook.com/110234991576801, la telefon: 0731.95.94.93 / 0726.23.78.07 sau prin e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

VEZI ȘI: Start Up Nation 2022 – finanțare nerambursabilă. 200.000 lei pentru firmele din mediul urban și rural

               

Back To Top