Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

anpc amenzi credite bănci
Categorie: Economic
  • Băncile verificate de comisarii de la Protecția Consumatorilor încasau cu prioritate dobânzile aferente creditelor acordate, și abia apoi suma pe care o împrumutaseră clienților.
  • Horia Constantinescu, președinte ANPC: “Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plătești dobânzi și foarte puțin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume.”

Cele 11 bănci verificate și sancționate de ANPC sunt ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

“În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.

Până în acest moment, au fost verificate 11 operatorii economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, la care ANPC a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75% dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă”, au transmis reprezentanții ANPC.

Președintele Autorității, Horia Constantinescu, a anunțat că, în perioada următoare, vor fi emise ordine de încetare a acestor practice, iar comisarii de la Protecția Consumatorilor sunt pregătiți “inclusiv de o luptă în instanță pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheați de povara ratelor”.

”Dacă fie și unui singur consumator i-a fost dată întreaga viață peste cap, ca urmare a dorinței acestuia de a-i fi mai bine, suntem obligați să îi fim alături.

În cazul de față, este vorba despre un număr foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte susținători ai unui întreg sistem bancar și mai puțin ai lor înșiși.

Citiți și: ANPC A APLICAT AMENZI DE APROAPE 700.000 DE LEI PENTRU OPERATORI DIN TRANSPORTUL FEROVIAR

Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plătești dobânzi și foarte puțin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod rațional și în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară.

Sub aceste aspecte, astăzi sancționate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă și interese de grup, și o atitudine cartelară. Vom transmite și Consiliului Concurenței cele constatate de către colegii noștri pentru a face și dânșii o analiză a întregii situații.

Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume.

În perioada imediat următoare voi emite ordine de încetare a acestor practici și suntem pregătiți inclusiv de o luptă în instanță pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheați de povara ratelor” , a declarant acesta.

Măsurile propuse de ANPC în cazul celor 11 bănci

“Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

Aplicând această măsură, consumatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părțile contractului, dar se și asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înșelător”, informează instituția.

Acțiunea de control la operatorii economici din domeniul bancari va continua și în perioada următoare.

Back To Top