Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

BNR, moneda, aur, placutele votive , Germisara,
Categorie: Economic

• Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, 29 decembrie, o monedă din aur cu tema „Istoria aurului – Plăcuțele votive de la Germisara”, potrivit unui comunicat al băncii centrale.

Aversul monedei prezintă detalii ale plăcuțelor votive descoperite la Geoagiu-Băi (Germisara), alături de valoarea nominală „10 LEI”, inscripția „ROMANIA”, stema României și anul de emisiune „2025”.

Reversul redă un detaliu reprezentând-o pe zeița Diana la vânătoare și include inscripțiile „Plăcuțele votive de la Germisara” și „Istoria Aurului”, dispuse în arc de cerc.

Monedele din aur sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Certificatele poartă semnăturile guvernatorului BNR și ale casierului central.

Tirajul maxim al emisiunii este de 1.000 de piese, iar prețul de vânzare este de 1.500 de lei, exclusiv TVA, sumă care include broșura de prezentare și certificatul de autenticitate. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale ale BNR din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timișoara.

Plăcuțele votive de aur de la Germisara (astăzi Geoagiu-Băi) sunt artefacte arheologice descoperite în situl termal roman antic, folosite în antichitate ca ofrande către divinitățile legate de apele termale. Piesele sunt realizate din foițe de aur și conțin inscripții și imagini sacre, fiind expuse în colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

CITEȘTE ȘI: BNR lansează o monedă cu tema „Centenarul Federației Române de Șah”

Back To Top