Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ministerul Finantelor, scutire, impozit, bonificatia, firme
Categorie: Economic

• Bonificațiile care vor fi acordate plătitorilor de impozit pe profit, potrivit recentului proiect de act normativ pregătit de către Ministerul Finanțelor, vor fi excluse de la calculul impozitului, prevede o modificare a proiectului, analizată de Profit.ro.

Această exceptare explicită a noilor bonificații de la calculul impozitului pe profit ridică unele semne de întrebare privind tratamentul bonificațiilor acordate în decembrie anul trecut, iar cea mai simplă rezolvare ar fi ca exceptarea bonificațiilor de la calculul rezultatului fiscal, prevăzută la noile bonificații atât pentru micro, cât și pentru firmele la impozit pe profit, să fie extinsă și la cele acordate în decembrie pentru anul 2024, arată consultantul fiscal Cornel Grama pentru Profit.ro.

Ministerul Finanțelor a pus în aplicare în decembrie 2025 bonificațiile pentru 2024, decizie amânată de guvernarea anterioară.
Suma care reprezintă bonificația apare în fișa de plătitor a contribuabilului ca sumă achitată în plus la impozitul pe profit/venit.
Astfel, la următorul termen pentru plata impozitului, firmele vor avea obligațiile de plată diminuate cu suma aferentă bonificației.
Totodată, un aspect important este că proiectul analizat acum de către Profit.ro are forma unei ordonanțe de urgență (OUG), în timp ce săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de lege. O OUG ar fi adoptată mai repede decât o lege.

Consultantul fiscal Cornel Grama: La impozitul pe profit, bonificația de anul trecut și cea pregătită acum nu ar trebui impozitate, pe baza unui principiu fiscal

În ce privește bonificația la firme plătitoare de impozit pe profit, aceasta nu ar trebui să fie încadrată ca venit impozabil în niciun caz, nici la bonificația acordată în decembrie, dar nici la cea pregătită acum, pe baza principiului că este o restituire a impozitului pe profit, care este o cheltuială nedeductibilă.

„La bonificația acordată firmelor plătitoare de impozit pe profit, se aplică, pentru bonificația acordată în decembrie 2025 (pentru 2024), dar și pentru bonificația prevăzută acum de proiect, principiul că o cheltuială nedeductibilă face ca și venitul de acel tip să fie neimpozabil. Reprezintă o restituire a impozitului pe profit, care e cheltuială nedeductibilă. E bine pentru următoarea bonificație că va scrie clar că este neimpozabilă, dar această excludere explicită de acum ridică unele semne de întrebare privind o posibilă interpretare a autorităților la bonificația acordată în decembrie 2025", a declarat pentru Profit.ro consultantul fiscal Cornel Grama.

La microîntreprinderi, excluderea de la impozit a noii bonificații este necesară, întrucât micro, spre deosebire de firmele plătitoare de impozit pe profit, datorează impozit la bonificația din decembrie, iar fără o exceptare explicită, ar fi datorat și la bonificația pentru 2025.
„La micro e bine că proiectul (încă din varianta inițială publicată săptămâna trecută de către Ministerul Finanțelor, n.r.) a precizat că este neimpozabilă bonificația, întrucât acolo consider că bonificația acordată în decembrie nu este venit neimpozabil", a arătat Grama.
Potrivit consultantului, Ministerul Finanțelor ar trebui să rezolve toate neclaritățile prin extinderea și la precedentele bonificații, din decembrie, a propunerii de excludere a noilor bonificații de la calcul impozitului pe profit/venit.

CITEȘTE ȘI: Impozitul local pe terenuri pentru firme: Regulile aplicabile în 2026

Back To Top