- Sphera Franchise Group a anunțat că va închide șapte restaurante Pizza Hut operate prin subsidiara American Restaurant System, în cadrul unui proces de eficientizare a rețelei.
- Sunt vizate unitățile vizate au avut o contribuție negativă la rezultatele financiare.
Într-un raport publicat la Bursa de Valori București Bursa de Valori București, reprezentanții companiei arată că, începând cu iulie 2025, liberalizarea și creșterea prețurilor pe piața de energie, adoptarea de noi măsuri fiscale și majorarea TVA au schimbat semnificativ condițiile de operare, iar eliminarea pierderilor recurente, prin închiderea celor șapte restaurante Pizza Hut, ar urma să susțină profitabilitatea operațională, notează Mediafax.
Decizia vine așadar pe fondul unui context economic mai dificil, marcat de scumpirea energiei, modificări fiscale și încetinirea consumului, factori care au pus presiune pe costuri și au redus marjele.
Restaurantele care urmează să fie închise au cumulat o contribuție negativă semnificativă la nivel de EBITDA, iar grupul estimează că cererea va putea fi preluată de celelalte unități din rețea, fără un impact major asupra accesului clienților la produsele și serviciile Pizza Hut , scrie Mediafax.
Sphera este operatorul în sistem de franciză pentru KFC KFC, Pizza Hut și Taco Bell Taco Bell.
În primele nouă luni ale anului trecut, compania a raportat vânzări totale de 1,15 miliarde lei (în creștere cu 0,7%) și un profit net de 42,8 milioane lei (în scădere cu 40%). În raportul trimestrial, compania a pus diminuarea profitului pe seama cheltuielilor de exploatare ridicate (în special salariale), a stagnării vânzărilor în România, a unui comportament mai prudent al consumatorilor și a intensificării concurenței în segmentul restaurantelor cu servire rapidă.
Citiți și: Zabka aduce magazinele Froo și la Ploiești
În privința angajaților, grupul afirmă că urmărește să ofere opțiuni de relocare în cadrul rețelei Sphera, astfel încât eficientizarea rețelei să aibă un impact cât mai redus, mai scrie Mediafax.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană