Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

granturi, euro, startup-uri, femei, antreprenoare,
Categorie: Economic

• Antreprenoarele românce vor putea obține granturi în valoare totală de 100.000 de euro pentru startup-urile lor, în anumite condiții, prin programul Prosus Found-HER Challenge România, la care se fac înscrieri online, au anunțat, luni, organizatorii.
• Este un program de selecție conceput pentru a sprijini startup-urile conduse de femei, oferind granturi equity-free (fără să rețină acțiuni din startup-uri).

Fondatoarele din România sunt încurajate să se înscrie AICI în programul Prosus Found-HER Challenge, lansat de compania tech Prosus în parteneriat cu organizația de afaceri Endeavor România.

Aplicațiile sunt deschise între 9 martie și 3 aprilie 2026, iar câștigătoarele vor fi anunțate în cadrul evenimentului care va marca finalul competiției, programat pentru 28 mai 2026.

Grupul tehnologic global Prosus, în parteneriat cu Endeavor România, a lansat Prosus Found-HER Challenge România pentru a marca Ziua Internațională a Femeii din acest an. Aceasta este prima etapă a competiției în Europa, după edițiile de succes din India și Africa, potrivit StartupCafe.ro.

Este un program de selecție conceput pentru a sprijini startup-urile conduse de femei, oferind granturi equity-free (fără să rețină acțiuni din startup-uri), în valoare totală de 100.000 EUR, fondatoarelor din România.

Lansarea în țara noastră a programului marchează prima ediție la nivel european a Prosus Found-HER Challenge, după două alte ediții desfășurate în India și Africa în ultimele 12 luni.

Prosus Found-HER Challenge este o competiție care le oferă fondatoarelor acces la resursele globale de care dispune Prosus și la expertiza de scalare internațională a Endeavor.

„Studiile arată în mod constant că startup-urile conduse de femei generează randamente mai mari ale investițiilor, însă accesul la capital rămâne o barieră semnificativă pentru antreprenoarele din întreaga lume. De aceea, am lansat Prosus Found-HER Challenge – pentru a răspunde provocării legate de finanțare cu care se confruntă afacerile conduse de femei”, spune Prajna Khanna, Chief Sustainability Officer la Prosus.

România are o comunitate tot mai mare de fondatori ambițioși și talent solid, însă femeile antreprenor rămân subreprezentate în startup-urile cu dezvoltare rapidă. În România, deși 38% dintre antreprenori sunt femei, este necesară o susținere mai mare pentru creșterea numărului de antreprenoare, deoarece țara se află încă sub media Uniunii Europene în ceea ce privește reprezentarea de gen în afaceri.

La nivel global, mai puțin de 5% din finanțările cu capital de risc merg către startup-uri fondate de femei, în ciuda datelor care arată că firmele conduse de femei oferă un randament al investiției cu 35% mai mare.

CITEȘTE ȘI: România are printre cele mai multe femei care investesc din Europa

Back To Top