Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

contribuabilii, ANAF, intalniri virtuale, videoconferinte,
Categorie: Economic

• Contribuabilii înregistrați în Spațiul Privat Virtual vor putea opta pentru întâlniri cu inspectorii fiscali prin videoconferință, fără să se mai deplaseze la sediile ANAF.
• Ordinul intră în vigoare pe 8 iunie și stabilește reguli clare privind accesul, identificarea electronică și înregistrarea sesiunilor.

Noul sistem este disponibil exclusiv contribuabililor înregistrați în SPV. Procedura pornește de la o notificare trimisă de ANAF prin SPV, prin care contribuabilul este informat că poate opta pentru videoconferință în locul prezenței fizice. Opțiunea trebuie exercitată tot prin SPV, în termen de două zile lucrătoare, nerespectarea termenului echivalează cu decăderea din acest drept.

Dacă un contribuabil nu răspunde în termen, se consideră că nu a optat pentru videoconferință. Amânarea unei întâlniri deja programate este posibilă, dar trebuie solicitată prin SPV cu justificarea motivelor, potrivit Termene.ro. Neprezentarea fără o astfel de solicitare atrage consecințele prevăzute de lege pentru procedura în cauză.

Identificare prin semnătură electronică și împuterniciri speciale

Înainte de întâlnire, contribuabilul transmite prin SPV datele de identificare ale participanților (nume, prenume și cod numeric personal). Dacă participă un reprezentant, acesta trebuie să prezinte o împuternicire semnată electronic, fie cu un certificat calificat conform Regulamentului european eIDAS, fie cu certificatul de pe cartea electronică de identitate, conform Legii nr. 214/2024.

Împuternicirea are caracter special, fiind valabilă doar pentru întâlnirile stabilite în cadrul procedurii respective, nu generează un mandat general. Orice modificare a participanților impune revocarea împuternicirii anterioare, tot prin SPV, cu semnătură electronică.

Sesiunile sunt înregistrate și transcrise automat la ANAF

Toate întâlnirile desfășurate prin platformă sunt înregistrate. Ulterior, conținutul este transcris automat prin sistemul electronic de transcriere al ANAF, iar minuta rezultată este semnată și transmisă contribuabilului prin SPV. Data comunicării este considerată ziua în care documentul a fost pus la dispoziție în SPV, conform Codului de procedură fiscală.

Platforma de videoconferință este dezvoltată în cadrul proiectului e-Services ANAF, finanțat prin PNRR, cu termen de finalizare 30 iunie 2026. Implementarea tehnică include, pe lângă platforma video, un sistem de management al transcrierilor și documentelor generate în urma acestor proceduri.

Mai multe pe Termene.ro

Compania ploieșteană Termene.ro, platforma care oferă informaţii despre firmele din România, este cel mai important agregator de date din domeniul economic, o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, furnizor de informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de experiență profesională.

CITEȘTE ȘI: Ministerul Finanțelor va lansa iBon, o aplicație gratuită pentru verificarea rapidă a bonurilor fiscale

Back To Top