• Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a publicat rezultatele la programul Startup Nation 4, sesiunea 1 de finanțare a firmelor.
• Este vorba despre listele RUE (din registrul unic electronic) cu persoanele juridice care au aplicat la granturile de până la 250.000 lei fiecare (aproape 50.000 de euro), ordonate în funcție de punctajul obținut, pe fiecare categorie de beneficiari bugetată.
Doar 7.923 de firme înființate de absolvenții cursurilor din programul Startup Nation au aplicat pentru finanțările de până la 250.000 de lei pe firmă, în perioada 1 octombrie 2025 – 29 mai 2026. Procentual, cel mult 47,8% dintre cei 16.560 de absolvenți și-au înființat firme și au și aplicat cu acestea pentru finanțare. Banii nu ajung, însă, pentru toți beneficiarii, la anumite secțiuni ale programului.
„În această primă sesiune sunt prevăzute peste 5.800 de locuri finanțabile, prin granturi nerambursabile de până la 250.000 de lei pentru fiecare întreprindere eligibilă. Finanțarea este destinată societăților înființate de persoanele care au absolvit cursurile de formare antreprenorială organizate în cadrul programului, parcurgerea acestora reprezentând una dintre condițiile obligatorii de eligibilitate pentru accesarea sprijinului financiar”, a explicat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT).
Programul Startup Nation se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani, inclusiv persoanelor aparținând minorității rome, precum și persoanelor cu vârsta de peste 30 de ani din regiunile mai puțin dezvoltate ale României, contribuind la stimularea inițiativei antreprenoriale și la dezvoltarea mediului de afaceri la nivel național, ami precizează ministerul.
Mai exact, din totalul locurilor finanțabile aferente acestei sesiuni a programului Startup Nation, 382 sunt destinate tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani neîmpliniți, cu domiciliul în București–Ilfov, la care se adaugă 42 de locuri pentru persoanele aparținând minorității rome din aceeași categorie de vârstă. Pentru tinerii din regiunile mai puțin dezvoltate sunt prevăzute 2.561 de locuri, respectiv 285 de locuri pentru persoanele de etnie romă. Totodată, 2.575 de locuri sunt alocate persoanelor cu vârsta de peste 30 de ani, din zonele mai puțin dezvoltate ale țării.
„Aplicanții sunt încurajați să consulte listele publicate și să urmărească în continuare informațiile comunicate prin canalele oficiale ale MEDAT”, transmite ministerul.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană