Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

amendă garda de mediu măgureni
Categorie: Economic
  • O societate comercială cu punct de lucru în comuna Măgureni a fost amendată de comisarii de Mediu cu 50.000 de lei pentru că a ignorat măsurile dispuse de aceștia la un control anterior, derulat în primăvara acestui an.

Garda de Mediu a revenit în control la firma din Cocorăștii Caplii verificată prima oară acum câteva luni și sancționată pentru că nu deținea documentul de reglementare.

„În urma unui control neplanificat efectuat în luna iulie , pentru verificarea măsurilor dispuse la un control anterior, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Prahova au constatat că operatorul economic verificat a continuat desfășurarea activității de fabricare a produselor din material plastic, deși nu obținuse Autorizația de Mediu obligatorie în acest sens.

Situația nu era însă una nouă. Societatea mai fusese controlată în luna aprilie 2026, când a fost sancționată pentru desfășurarea activității fără a avea Autorizație de Mediu, fapt pentru care i-au fost stabilite măsuri de intrare în legalitate”, au anunțat reprezentanții instituției.

Citiți și: Garda de Mediu a sistat activitatea unei firme cu punct de lucru la Măgureni. Societatea a fost amendată cu peste 10.000 de euro

De această dată, societatea în cauză a fost amendată cu 50.000 de lei.

Foto ilustrație

Back To Top