Energia electrică vândută de Hidroelectrica prin intermediul OPCOM este tot mai ieftină.
Hidroelectria scoate la licitație 7 pachete de energie cu 165 lei/MWh, preț care include și componenta de transport care este de circa 10 lei/MWh. Prețul unui MWh a ajuns să fie 155 lei, de la 220-230 lei cât era anul trecut. Licitația va avea loc pe 1 aprilie.
Hidroelectrica avea încheiate cu traderii contracte pe termen lung la prețul de 130 lei/ MWh, însă la scurt timp după intrarea companiei în insolvență, acestea au fost denunțate pe motiv că nu s-a ajuns la o înțelegere în urma renegocierii prețurilor, duratei contractelor și cantităților.
Hidroelectrica a fost forțată să vândă tot mai ieftin în condițiile în care au existat mai multe runde de licitații în care nu a vândut nimic. Prețul a scăzut de la lună la lună.