Ministerul Economiei a organizat o primă întâlnire a Comisiei Consultative de elaborare a Documentului de Politică Industrială. Din această Comisie fac parte, pentru moment, manageri și proprietari de mari companii românești și multinaționale, bancheri, reprezentanți ai mediului academic, consultanți financiari, avocați și jurnaliști. "Vom elabora o hartă economică si o hartă a parcurilor industriale, instrumente care vor ajuta investitorii locali si străini", a spus ministrul economiei, Varujan Vosganian.
Adrian Ciocănea, secretar de stat în Ministerul Economiei a declarat că "România are o economie care poate fi caracterizată ca fiind mai mult complementară decât competitivă în raport cu economiile celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Este evident că singura cale pentru România de a reduce decalajele socio-economice faţă de media statelor membre ale UE este creşterea competitivităţii. Acesta a spus că Strategia de Reindustrializare va fi corelată cu politica industrială a UE și cu programele de atragere a fondurilor europene în ciclul bugetar 2014-2020.
Strategia de Reindustrializare a României va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, urmând să fie asumată de Guvern. "Avem nevoie de un nou proiect național, până acum singurul proiect major asumat de întreaga clasă politică a fost aderarea la Uniunea Europeană. Trebuie ca industria noastră să fie un element de demnitate natională", a adăugat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Membrii Comisiei au stabilit o nouă întâlnire pentru luna mai a acestui an. Până atunci se vor centraliza propunerile membrilor Comisiei, astfel încât în luna septembrie să fie deja definitivat un Document de Politică Industrială.