- Scris de Ioana POPA
- Consiliul Concurenței a sancționat mai multe companii pe care le acuză de trucarea unor licitații.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Românii din Spania trebuie să fie atenți: reforma sistemului de pensii aduce modificări importante care ar putea afecta modul în care se calculează vechimea și cuantumul pensiei.
• Noile reguli vizează atât contribuțiile actuale, cât și perioadele lucrate anterior.
• Lucrările de construcții au scăzut cu 0,9% în Uniunea Europeană și cu 0,1% în zona euro în august, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un avans de 0,9% în UE și de 0,5% în zona euro).
• România a înregistrat cel mai semnificativ declin al acestui indicator, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
• Salariul minim pe economie este un subiect intens dezbătut în această perioadă, atât la nivel național, cât și în cadrul Parlamentului și Comisiei Europene.
• În timp ce la noi sunt discuții la Ministerul Muncii cu sindicatele şi patronatele, chemate la negocieri, iar BNS avertizează că România ar putea fi sancționată de UE dacă nu crește venitului minim de anul viitor, Spania propune nivelarea salariului minim pe economie la nivel întregii Europe comunitare.
• Până pe 7 iunie 2026, România trebuie să implementeze Directiva UE privind transparența salarială.
• O analiză Forvis Mazars evidențiază modul în care Belgia, Finlanda, Suedia și alte țări dau tonul în reducerea diferenței salariale între femei și bărbați și ce poate învăța România din experiența lor.
• În ultimii doi ani s-a plecat masiv din România. Numărul celor care s-au întors s-a prăbușit, arată datele oficiale.
• Numărul românilor care au emigrat l-a depășit net pe cel al imigranților cetățeni români, inversând un trend care durează de aproape un deceniu, relevă analiza Profit.ro.
• Ministerul Finanțelor pregătește un proiect de ordonanță care va suspenda, din nou, sancțiunile aplicabile firmelor care emit bonuri fiscale fără ca acestea să includă sub formă de cod QR o serie de informații, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
• Obligația ca pe bon să fie tipărite unele informații sub formă de cod QR a fost introdusă anul trecut, dar sancțiunile - amânate întrucât autoritățile nu au actualizat normele necesare - au intrat în vigoare de la 1 septembrie anul acesta.
• Fondurile de pensii private Pilon II direcționează aproape 70% din economiile românilor pentru bătrânețe către titluri de stat Fidelis emise de Ministerul Finanțelor, finanțând astfel datoria publică și asta la dobânzi mai mici decât inflația, arată datele compilate de Economedia.