Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Folosind cu un ton superior-rînjit numele procurorului-erou Giovanni Falcone, Nicușor Dan a anunțat numirea în funcții-cheie din sistemul judiciar românesc, la propunerea ministrului PSD al Justiției, a unor magistrați despre care societatea civilă ridică nenumărate semne de întrebare. Decizia președintelui deschide un moment de cotitură. 

Trei dintre aceste numiri au avut avize negative din partea CSM, iar criticile nu au întârziat să apară, inclusiv din zona politică apropiată. Nu vorbim despre o decizie pur tehnică, așa cum sună retorica prezidențială, ci despre un iz de neîncredere pe care l-am simțit, în direct, din gura președintelui. 

Fiind antic în meserie, comparația prezidențială mi-a căzut în cap la fel ca și argumentațiile cu iz de tehnocrație de pe vremea când Rodica Stănoiu, Tudorel Toader sau Iordache „înc-o întrebare” perorau minciuni la microfon. Șocant moment! Ce șmecherie de bodegă a fost momentul Falcone - ce comparație tâmpă!

În paralel, reacțiile din spațiul public și din sistem – inclusiv după scandalul generat de investigațiile Recorder – se conturează un tablou neliniștitor. Percepția că statul de drept slăbește nu mai este doar o temă de dezbatere. Astăzi știm că statul de drept este praf și pulbere. Avem sute de exemple pe care președintele, în elanul său de pedagog al neamului („Am de o sută de ori mai multe informații decât dvs”), pare că le batjocorește sau pur și simplu le uită.

De aici începe ruptura. Oamenii care l-au susținut pe Nicușor Dan i-au cerut un lucru simplu: să nu mai ajungem în punctele în care deciziile politice ridică semne de întrebare asupra justiției. În România, încrederea nu se pierde brusc. Se erodează, pas cu pas, prin decizii care ignoră semnalele evidente. Iar când speranța ajunge să fie înlocuită de explicații manipulatoare și arogante, ruptura devine realitate. Sebastian Ignat

VIDEO - IMPOSTURA PREDICĂ ACOLO UNDE BISERICA TACE

Back To Top