A fost prima noapte acasă pentru Adrian Năstase, după eliberarea condiționată din penitenciarul Jilava. Fostul premier nu s-a dus la vila sa din Zambaccian, ci a ales reședința de la Cornu, unde îl aștepta soția sa.
După o condamnare la închisoare la 4 ani și jumătate de închisoare, din care a executat o treifost eliberat condiționat. Ajuns acasă, Adrian Năstase nu a stat de vorbă cu jurnaliștii. Când a ieșit pe ușa penitenciarului, fostul premier și-a îmbrățișat fiii, apoi prietenii apropiați care au venit să-l aștepte.
Jurnaliștilor, Adrian Năstase le-a declarat că a rămas acelaşi, că ultimii ani l-au întărit, că are „diverse idei extravagante". De asemenea, Năstase a mai spus că a primit oferte de la multinaţionale, dar şi de la un guvern străin, că ar vrea să fie consultant politic, că scrie o carte intitulată „Traversarea deşertului" şi că intenţionează să se întoarcă la catedră, la Facultatea de Drept. Ar fi nevoie de alegeri parlamentare anticipate. „Ar fi nevoie de revenirea la alegerile pe listă. Este nevoie de o lege a amnistiei fiscale şi de o lege a graţierii”, a mai spus Năstase.
„Ştiţi foarte bine că în următorii nouă ani eu practic nu voi putea să ocup funcţii publice şi, din acest punct de vedere, mi-a făcut mare plăcere să primesc diverse oferte de la nişte societăţi multinaţionale şi de la un guvern străin. Să nu mă întrebaţi de unde pentru că oricum nu o să vă spun. Dar dacă nu mai este nevoie de mine în România, aşa cum au hotărât instanţele, în mod evident va trebui să găsesc un drum pentru viitor", a spus Năstase.
Întrebat cum arată în prezent omul politic Adrian Năstase, el a arătat din nou că în momentul de faţă nu are dreptul să voteze, să fie ales şi să ocupe funcţii publice.
„Aş vrea să fiu eventual consultant politic şi eventual să fac contracte cu unele dintre televiziunile voastre pentru a explica diverse lucruri", a adăugat Adrian Năstase.
Întrebat de ce şi-a lăsat barbă şi dacă va renunţa acum la ea, Năstase a răspuns negativ, adăugând că i s-a spus că, arătând astfel, ar putea obţine cu uşurinţă un rol într-un film. „Nu ştiu (ce rol, n.r.), dar aştept oferte. Există nenumărate documentare la unele televiziuni în care n-aş vrea să joc", a mai răspuns fostul premier la întrebările jurnaliştilor.
Întrebat ce făcea înainte să fie eliberat, Năstase a răspuns că tocmai terminase o discuţie cu o parte din „colegii" săi despre Constantin Brâncoveanu şi şi-a adus aminte că „de fapt trădarea boierilor a dus la apariţia domnitorilor fanarioţi în România".
Năstase a mai spus că scrie o carte care se intitulează "Traversarea deşertului" şi în care va include experienţa penitenciarului şi că intenţionează să se întoarcă la catedră, la Facultatea de Drept.
Totodată, Năstase i-a anunţat pe jurnalişti că nu va acorda interviuri în perioada următoare.